Director general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat azi că este foarte mulţumit de modul în care s-au pregătit "tricolorii" de la sosirea în Austria şi aşteaptă ca "naţionala" să cîştige amicalele cu Macedonia şi cu Honduras.
"Îi admir pe băieţi. De la Cristi Chivu la Răduţ toţi aleargă şi muncesc la antrenamente ca şi cum ar fi începutul pregătirilor. Asta înseamnă că avem o echipă de caracter, cu jucători care pun osul la treabă, nu se gîndesc la vacanţă, iar asta îmi dă speranţe pentru viitor. Avem un grup foarte unit", a precizat Ionuţ Lupescu.
Federalul e cu ochii pe Ciprian Deac (CFR Cluj) şi pe Mihai Răduţ (Curtea de Argeş) :
"Vrem să-i vedem şi la nivel internaţional pe jucătorii tineri, care au avut evoluţii bune în campionat. Avem mare încredere în ei, fiindcă sînt foarte talentaţi. Mă refer la Deac, la Răduţ. Sperăm să facă parte şi din lotul pentru preliminariile CE 2012".
Referitor la declaraţiile optimiste ale macedonenilor, Ionuţ Lupescu a declarat: "Ce-i doare gura să spună că ne bat. Vom vedea pe teren!".
{{text}}