Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Borcea îl face praf pe Prunea

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  joi, 03 iunie 2010

Şeful "cîinilor" s-a enervat după ce fostul portar l-a atacat pe Ioan Becali în gsp Ioan Becali: "Borcea poate să plece liniştit în vacanţă. Promit că Dinamo va lua campionatul" (video)





Borcea s-a enervat rău ieri, cînd a citit interviul acordat de Prunea în Gazeta Sporturilor. Cel mai tare l-a deranjat afirmaţia "Dinamo a pierdut campionatul din cauza lui Ioan Becali!".



Seara, la GSP TV, Borcea l-a "mitraliat" pe managerul sportiv, care are şanse din ce în ce mai mici să rămînă în club: "Era linişte şi a declanşat el un război din care pierde Dinamo, vrea să pozeze în băiatul bun în faţa suporterilor. Pentru Prunea m-am certat şi cu Vasile Turcu, şi cu Giovanni, dar văd că el vorbeşte mai mult pe la televizor. Face pe purtătorul de cuvînt al clubului. Nu e treaba lui Prunea care e organigrama lui Dinamo".



Azi, Borcea se va întîlni cu Prunea pentru reglarea problemelor. E posibil ca fostul portar să fie demis şi înlocuit cu Ionel Ganea.





Neţoiu revine

Dinamo a rezolvat divergenţele cu Vasile Turcu, iar clubul urmează să-i returneze banii investiţi la club, aproximativ două milioane de euro, în mai multe tranşe. În locul lui Turcu este posibil să revină Gigi Neţoiu, care a discutat ieri subiectul cu Borcea. "Da, am început discuţiile despre reintrarea mea printre acţionari", a spus "Comandantul".



Ultimatum pentru Boloni

Dinamoviştii i-au transmis lui Ladislau Boloni, antrenorul lui Al Wahda, să se grăbească dacă vrea să-l transfere pe Marius Niculae. "Cîinii" susţin că au mai primit o ofertă, tot din zona Golfului, pentru atacantul de 29 de ani, însă i-au promis lui Loţi că are întîietate şi că îl vor anunţa dacă apare o propunere nouă. "Cîinii" solicită un milion de euro în schimbul lui Marius Niculae.





Inbox:



- Cristi Borcea: "Obiectivul lui Ioan Andone în primul an este acela de a forma o echipă competitivă, apoi să luăm titlul. Dar ştiţi cum e, noi am vrea campionatul din primul sezon!".

- Nicolae Badea ia toate deciziile la Dinamo: "Andone spune ce jucători îi trebuie, dar domnul Badea este cel care va lua absolut toate hotărîrile. Eu nu mă mai bag, vreau să stau deoparte!", a zis Borcea.

- Ioan Andone doreşte să-şi aducă în staff un preparator fizic italian, pe listă fiind şi Marco Oneto, cel cu care a lucrat şi în ultimul său mandat.

- Florin Bratu a fost prezentat ieri oficial la Litex Loveci (foto): "Îmi trebuia această schimbare pentru că vin după o perioadă grea. Se vrea performanţă aici, vreau să jucăm în Champions League!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.