Tenis

Les Incroyables Stosur şi Schiavone îşi dispută ultimul act la Roland Garros

Articol de Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Samantha Stosur şi Francesca Schiavone vor juca sîmbătă finala de la Roland Garros. Cine ar fi crezut?


Nimeni n-ar fi mizat la începutul turneului că favorita 7 şi favorita17 se vor înfrunta în finală. O australiancă şi o italiancă. Nici o jucătoare de la Antipozi n-a mai evoluat într-un ultim act de Mare Şlem din 1980. Iar despre una din "Cizmă" nu s-a mai pomenit în era open.

Două jucătoare surprinzătoare, care pe parcurs au eliminat nume mari. Ieri, în semifinale, Francesca a beneficiat de retragerea Elenei Dementieva. O accidentare la muşchiul gambei a făcut-o pe rusoaică să părăsească arena centrală în lacrimi, după ce pierduse primul set cu 7-6 (3). Imediat, după ce a ieşit din stupoare, italianca a sărutat zgura, acelaşi gest pe care l-a făcut şi după meciurile cu Caroline Wozniacki, cu Maria Kirilenko, cu Na Li, cu Sophie Ferguson, cu Regina Kulikova.

La 29 de ani, Francesca a reuşit cea mai bună performanţă a carierei. "Deocamdată nu înţeleg ce mi se întîmplă. Am făcut istorie pentru ţara mea şi o să mă bucur cît mai mult de finală", a spus Schiavone.

Anul trecut a uimit, anul acesta a confirmat. Sam Stosur, jucătoarea cu două titluri de Mare Şlem la dublu în palmares, e la un pas să-şi împlinescă visul şi la simplu. Ieri, ea a trecut fără prea multă transpiraţie de Jelena Jankovici cu 6-1, 6-2. Lista jucătoarelor pe care le-a trimis să împacheteze sînt: Serena Williams, Justine Henin, Anastasia Pivovarova, Rossana De Los Rios, Simona Halep.

Fie că va cîştiga Schiavone, fie că o va face Stosur va fi o premieră. Nu doar la Roland Garros, ci pentru orice turneu de Mare Şlem.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.