Liga 1

Andrei Ionescu va juca în liga a doua din Turcia

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Revenit în Ghencea după împrumutul la Poli Iaşi, Andrei Ionescu îşi face din nou bagajele, de data aceasta cu destinaţia Turcia. Mijlocaşul Stelei va evolua sub formă de împrumut la divizionara secundă Mersin Idmanyurdu, echipă antrenată de fostul preparator fizic al roş-albaştrilor, Yuksel Yeşilova.

Potrivit site-ului mersinidmanyurdu.org, preşedintele clubului turc, Ali Kahramanli, a declarat că a ajuns la un acord de principiu cu Ionescu şi că fotbalistul român a ajuns la Mersin, marţi seară. Kahramanli a precizat că Ionescu va semna un contract săptămâna viitoare, informează Mediafax.

Yuksel Yeşilova a semnat joi o înţelegere pe un an cu Mersin Idmanyurdu, grupare care evoluează în a doua ligă turcă. Presa turcă a notat luni că Yeşilova este favorit pentru preluarea postului de antrenor secund al reprezentativei Turciei, pregătită de olandezul Guus Hiddink.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.