Handbal

Tragere la sorţi dură pentru handbalistele noastre » Greu, greu de tot!

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

România va întîlni Spania, Danemarca şi Serbia în grupa A la Euro 2010, trei adversari foarte incomozi pentru "tricolore"


"Naţionala" feminină a României şi-a aflat ieri grupa la Campionatul European, care se va disputa între 7 şi 19 decembrie în Norvegia şi Danemarca. "Tricolorele" nu au avut deloc noroc, nimerind într-o companie extrem de dificilă. Locul 5 la Europeanul precedent, din Macedonia, România va întîlni Danemarca, Spania şi Serbia.

"Nu aveam ce alege. E adevărat, nu am avut noroc, dar nu avem ce face. Trebuie să jucăm atent fiecare meci în parte şi să trecem de grupe. Abia apoi ne gîndim mai departe", a declarat antrenorul Radu Voina.

Locul 5 la ultimul Campionat Mondial şi locul 11 la CE 2008, Danemarca pare cel mai greu oponent, mai ales că grupa se va juca la Aalborg, pe teren nordic. Româncele au un avantaj psihologic însă în faţa gazdelor, cîştigînd ultimele şase dispute! Contra Spaniei, nu au însă deloc amintiri frumoase. Ibericele ne-au învins la CE 2008 (26-18), dar şi la CM 2009 (26-25), ultima oară în China printr-un gol luat în ultima secundă!

Nici cu Serbia nu avem un palmares pozitiv în ultimul timp. Sîrboaicele au eliminat România în preliminariile CE 2006, "tricolorele" ratînd atunci primul turneu final din istorie!

Echipa noastră va debuta pe 7 decembrie contra Spaniei, pe 8/9 decembrie va întîlni Danemarca, iar în ultima întîlnire din grupă, pe 10/11 decembrie, Serbia. Primele trei echipe din grupă se vor califica în Main Round, grupa A împerechindu-se apoi cu grupa B.


Grupele CE 2010
Grupa A: ROMÂNIA, Danemarca, Spania, Serbia
Grupa B: Rusia, Croaţia, Muntenegru, Islanda
Grupa C: Germania, Olanda, Suedia, Ucraina
Grupa D: Norvegia, Slovenia, Franţa, Ungaria

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.