Atacantul Mihai Costea explică declinul Ştiinţei, însă crede că stagiunea viitoare juveţii vor reveni în top.
"Sper să avem un sezon mult mai bun ca precedentul, cu o clasare demnă de numele echipei. Mă refer aici la o clasare care să ne permită participarea într-o cupă europeană.
La transfer nu mă gândesc momentan, vreau să joc bine la Universitatea şi vom vedea ce va fi pe viitor. Universitatea a jucat numai pe teren toate partidele, niciodată nu a făcut interesele altora şi nu va face nici pe viitor.
După părerea mea au fost mai multe motive pentru care nu am reuşit o clasare mai bună. În primul rând nu am avut o pregătire fizică foarte bună, nu am avut rezistenţa necesară pentru 90 de minute de fotbal de calitate.
Au mai fost şi schimbările de antrenori, arbitrajele potrivnice. Vinovaţi suntem toţi cei din club pentru această nereuşită, nu numai jucătorii sau alte persoane", a declarat Mihai Costea pentru editie.ro
{{text}}