Deşi mai sînt 4 zile pînă la debutul turneului final, iar Spania e văzută de foarte multă lume drept principala favorită la cîştigarea trofeului, presa iberică nu pare încă desprinsă din realitatea campionatului intern.
Mult mai apetisante pentru cele 4 cotidiane de sport importante ale Spaniei sînt mişcările de pe piaţa transferurilor, cu Real Madrid şi FC Barcelona împărţindu-şi coperţile, în funcţie de locul unde sînt tipărite publicaţiile.
"Marca" l-a ales pe Steven Gerrard drept subiect de primă pagină, mai exact o aşa-zisă rugăminte adresată de mijlocaşul lui Liverpool patronilor echipei: "Vreau să merg la Madrid!". Ceilalţi madrileni, de la "As", merg pe aceeaşi linie, dar cu alt personaj, argentinianul Di Maria, care şi-ar fi anunţat colegii de la Benfica, înainte de plecarea spre Africa de Sud: "Mă duc la Madrid".
În ceea ce-i priveşte pe catalani, atît "Sport" cît şi "El Mundo Deportivo" îl au pe Cesc Fabregas ca personaj principal. "Vindeţi-mă acum!", e un presupus mesaj al mijlocaşului către şefii lui Arsenal, în vreme ce "El Mundo Deportivo" tranşează duelul Real-Barca pentru Fabregas în favoarea campioanei Spaniei.
International • CM 2010 • PRESĂ
Mondialul în presă » Fiecare cu ce-l doare
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 07 iunie 2010
{{text}}