Liga 1

CFR Cluj i-a rezolvat pe Bottone, Piccolo şi De Zerbi

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Clujul se mişcă repede. După transferul lui Hora, preşedintele Iuliu Mureşan a anunţat încă trei certitudini pentru sezonul 2010-2011.

Oficialul campioanei a dezvăluit ieri că fundaşul Felice Piccolo (Empoli) şi mijlocaşii Roberto De Zerbi (Napoli) şi Davide Bottone (Torino) au şanse mari să joace pentru CFR în Champions League.

"90 şi ceva la sută, cei trei italieni vor evolua la Cluj şi în sezonul viitor. În mare am perfectat condiţiile continuării colaborării cu Piccolo, De Zerbi şi Bottone", a declarat Mureşan.

Preşedintele feroviarilor a adăugat că negocierile cu sicilienii de la Catania, pentru prelungirea împrumutului decarului Nicolae Dică, nu au dus la rezultatul scontat.

"N-am reuşit să finalizăm discuţiile cu cei de la Catania. Încă nu e sigur că Nicolae Dică va continua la noi. Depinde de clubul italian. Noi ne dorim să-i prelungim împrumutul", a mai spus Mureşan.

Catania vrea în schimb să-l transfere definitiv pe Dicanio şi a fixat un preţ considerat exagerat de clujeni: 1,5 milioane de euro!

10 meciuri a adunat Felice Piccolo în tricoul feroviarilor în returul campionatului trecut

Prioritari pentru Mandorlini
Antrenorul Andrea Mandorlini le-a cerut şefilor lui CFR, înainte de a pleca în vacanţă, să rezolve transferurile lui Piccolo, De Zerbi şi Bottone.

 "Au fost jucători determinanţi pentru CFR. Nu vreau să fac o colonie italiană la Cluj, dar cei trei au fost fantastici atît în teren cît şi pentru atmosfera din vestiar", a declarat Mandorlini în presa din .

Tiribocchi, ţintă nerealistă
Mureşan a declarat ieri că a renunţat la intenţia de a-i transfera pe Cassio (Uniao Leiria) şi Simone Tiribocchi (Atalanta).

"De Cassio am spus în urmă cu mult timp că nu ne mai interesează. Tiribocchi, în schimb, are o cotă foarte bună în Serie A. E dorit de multe din prima ligă italiană. Sîntem realişti, nu putem concura cu forţele din Serie A", a explicat Mureşan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.