International   •   CM 2010   •   ANGLIA

Ledley Chin » Fundaşul lui Tottenham poate juca un singur meci pe săptămînă din cauza genunchilor

Ledley King, King, Anglia

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 09 iunie 2010

King, înlocuitorul lui Rio Ferdinand, se pregăteşte cu echipa lui Capello doar o zi pe săptămînă, avînd complet distrus cartilajul ambilor genunchi





Anglia are un punct nevralgic în defensivă. Cu Rio Ferdinand în cîrje, păstrat numai ca să facă galerie pînă la meciul de debut cu SUA, Fabio Capello e obligat să mizeze pe un alt stoper în piuneze. Selecţionerul Albionului îl va folosi lîngă John Terry pe Ledley King. Asta doar dacă îi vor permite şi genunchii! Fundaşul de 29 de ani este un pariu destul de riscant. Nu poate rezista decît un meci pe săptămînă şi se antrenează o singură zi alături de colegi!



King are o problemă la ambii genunchi, din cauza căreia se pregăteşte 5 zile din şase cu fizioterapeutul. "Ledley nu mai are nici măcar o fărîmă de cartilaj. Deloc! I s-a măcinat tot şi oasele se freacă direct unul de altul, provocîndu-i mari dureri", explică Harry Redknapp, managerul lui de la Tottenham. "De trei ani mă antrenez de unul singur. În sală, la piscină, departe de coechipieri. Genunchii se inflamează şi se umflă după fiecare partidă. Nu pot să stau ghemuit şi nici să mă joc în parc cu băiatul. Îmi revin însă după 5 zile", se plînge King.





A ratat Mondialul german

Norocos acum, profitînd de accidentarea lui Ferdinand, King a avut ghinion la ultima ediţie a Mondialului. N-a mers în 2006 în Germania, pentru că s-a rupt chiar cu cîteva zile înaintea startului. A suferit o fractură de metatarsian, blestemul englezilor la turneele finale! Calvarul lui Ledley a continuat cu problemele la genunchi. A fost obligat să facă o operaţie complicată în vara lui 2007, a lipsit apoi întregul sezon şi de-atunci se luptă tot cu suferinţa.



N-a mai jucat cu Terry de trei ani!

King a debutat oficial în "naţională" la Euro 2004, chiar în primul meci din grupă contra Franţei. "Şansa mea este că se accidentase Terry. N-am mai jucat apoi, pentru că înaintea meciului cu Portugalia, soţia a născut prematur şi am plecat acasă. Fotbalul putea aştepta", îşi aminteşte Ledley. Care n-a mai evoluat împreună cu Terry de trei ani: "Ne cunoaştem de mici, ne înţelegem cu ochii închişi. Încrederea lui Capello mă ajută să trec peste orice chin".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.