Liga 1

Piţi mizează pe Roşu » Un preşedinte de 34 de ani la Steaua

Laurentiu Rosu, Rosu, Steaua

Articol de Remus Răureanu, Răzvan Rotaru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Viitorul antrenor vrea neapărat să-l aducă pe fostul său elev de la Steaua şi de la "naţională" în conducerea clubului. Ex-mijlocaşul roş-albaştrilor împlineşte 35 de ani în toamnă şi s-a retras din fotbal de un an, de la Cadiz.


Victor Piţurcă surprinde: l-a ales pentru funcţia de preşedinte pe un om care acum un an era jucător activ! Laurenţiu Roşu e favoritul lui Piţi. Cei doi au avut o colaborare îndelungată, unul din postura de antrenor, celălalt ca fotbalist. S-au întîlnit la Steaua, la lotul naţional de tineret şi după aceea şi la "naţionala" mare. Explicaţiile inovaţiei pe care o propune Piţurcă? Tehnicianul îl consideră pe Roşu un tip inteligent şi cu relaţii foarte bune în fotbalul european, după 9 ani petrecuţi în Spania.

Laurenţiu a fost recomandat şi de Gheorghe Craioveanu, alt amic de-ai lui Piţi: "Roşu e omul potrivit pentru conducerea Stelei, mai ales că a şi jucat acolo şi a fost un om important pentru club". Cît de important? A cîştigat 11 trofee în Ghencea ca fotbalist, dintre care de 5 ori titlul de campion, de 3 ori Cupa şi de încă 3 ori Supercupa României. Fostul mijlocaş stînga face 35 de ani în toamnă şi împlineşte şi un an de cînd a renunţat la cariera de jucător. Ultima lui echipă a fost Cadiz.


38 de selecţii a strîns Roşu la echipa naţională, dintre care 21 cu Piţurcă antrenor. A marcat 5 goluri

6 luni au colaborat Piţi şi Roşu la Steaua, în returul sezonului 1999-2000. După aceea, jucătorul de bandă stînga a fost vîndut la Numancia


Ce a însemnat Roşu pentru Steaua, ca jucător:
A debutat în roş-albastru pe 24 noiembrie 1993, contra Bistriţei (2-1).
A evoluat în Ghencea vreme de 7 ani.
Are 159 de partide şi 45 de goluri în Liga I.
A disputat 43 de jocuri internaţionale pentru "militari" şi a punctat de 4 ori.

Vine cu un coechipier?
Roşu a jucat în Spania pentru trei echipe: Numancia, Huelva şi Cadiz. La cea de-a doua formaţie, el a fost coechipier, timp de trei ani, cu Iago Bouzon, unul dintre fotbaliştii despre care Craioveanu a zis recent că ar putea ajunge la Steaua. Presa din Spania a anunţat însă că Bouzon, 27 de ani şi liber de contract, a fost ofertat şi de Omonia Nicosia, care i-ar da 500.000 de euro pentru doi ani.

Responsabil cu transferurile
Roşu va prelua, practic, sarcinile pe care le-a avut Basarab Panduru în sezonul trecut, adică va fi managerul responsabil cu achiziţiile de jucători. El o să meargă să observe fotbaliştii din străinătate consideraţi interesanţi pentru Ghencea, precum şi adversarii din cupele europene ai Stelei.

Tandem cu Ienei?
Roşu ar putea să facă un cuplu în conducerea Stelei cu Emeric Ienei, caz în care "nea Imi" ar ocupa funcţia de preşedinte, iar Laurenţiu ar rămîne director sportiv. Gigi Becali e pentru aducerea lui Ienei: "A fost ideea lui Piţi şi m-aş bucura enorm ca el să accepte!". Dar antrenorul din finala de la Sevilla a explicat în Gazeta de luni: "Locuiesc la Oradea şi mi-e greu să mă mut la Bucureşti, la vîrsta mea". Are 73 de ani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.