Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Conflictul dintre Piţurcă şi Mihai Stoica l-a transformat în victimă pe Petre Marin » Curăţă tot ce-i cu MM

Petre Marin, Marin, Steaua

Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Gheorghiu   —  joi, 10 iunie 2010

Antrenorul e hotărît să-i îndepărteze din club pe toţi cei  pe care îi consideră apropiaţi preşedintelui de la Urziceni.





Petre Marin a plecat de la Steaua din cauza relaţiei proaste dintre Victor Piţurcă şi Mihai Stoica! Fundaşul care face 37 de ani în toamnă era iniţial în planurile roş-albaştrilor şi pentru stagiunea viitoare. Numai că Piţi l-a inclus şi pe el printre oamenii consideraţi prea apropiaţi de MM şi de aceea i-a transmis lui Becali că nu doreşte extinderea contractului lui "Jair".



Imediat, Marin a semnat chiar cu Urziceniul un acord pe doi ani care-l va face să termine sezonul 2011-2012 la aproape 39 de ani! Stoichiţă încercase să-l atragă la Astra Ploieşti, dar fotbalistul a ales Bărăganul tocmai graţie relaţiei de amiciţie cu Stoica. Următorul de pe lista neagră de la Steaua, tot pe criteriul prieteniei cu MM, e medicul Radu Paligora.





"Nimeni de la Steaua nu mi-a propus prelungirea, aşa că am ales Unirea. Ce să fi făcut? Vreau să mai joc, aşa că trebuia să semnez cu cineva!"

Petre Marin, fundaş Urziceni, pentru stelisti.ro



"Îl cunosc bine pe Petre Marin, îi ştiu şi familia. El e un fenomen al fotbalului românesc, n-are voie să nu joace pînă la 38 de ani!"

Mihai Stoica, manager general Urziceni



2 titluri de campion a cîştigat Petre Marin în tricoul Stelei. A participat şi la cel mai bun rezultat al unei echipe româneşti în Europa după 1990

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.