Ajunsă la Mondial graţie unei erori colosale de arbitraj, despre care se vorbeşte şi acum, cu un selecţioner, Raymond Domenech, detestat de o ţară întreagă şi cu un lot de jucători beneficiind de multe semne de întrebare, Franţa n-are un credit prea mare la acest Mondial.
"Sîntem departe de vîrfuri", spunea Michel Platini, în calitatea sa de francez, şi nu de şef al UEFA, după un Franţa-Spania 0-2, într-un meci de pregătire disputat la Paris.
Adevărul e însă că Franţa e o mare necunoscută. La fel de mare ca în 2006, cînd lotul era de asemenea divizat de conflicte interne, Domenech la fel de antipatic, plus, pe vremea aceea, şi foarte îndrăgostit, iar Franţa a ajuns tocmai în finală, pe care a pierdut-o la penaltyuri, dar cine ştie, dacă nu era gestul acela al lui Zidane, ce se putea întîmpla. Din acel lot, se regăsesc acum doar 5 nume: Abidal, Gallas, Malouda, Ribery şi Thierry Henry, ultimul fiind şi supravieţuitorul marii Franţe, campioană mondială şi europeană, în '98 şi 2000.
Aşadar, pe Franţa trebuie să o privim cu atenţie, fie şi pentru că ne va fi adversară în viitoarele preliminarii. Cert e un singur lucru. Domenech nu va mai continua.
International • CM 2010 • FRANŢA
Şansele la CM2010 » Pe mîna lui Henry
Articol de Andrei Niculescu — joi, 10 iunie 2010
{{text}}