International   •   CM 2010   •   COREEA DE SUD

Şansele la CM2010 » A 7-a oară consecutiv!

Articol de Andrei Niculescu   —  joi, 10 iunie 2010

Vă vine ori nu să credeţi, dar Coreea de Sud e pentru a şaptea oară consecutiv la un Mondial!



De altfel, reprezintă "naţionala" din Asia cu cel mai bun palmares, locul 4 obţinut în 2002, pe mîna lui Guus Hiddink, dar şi a unei conjuncturi mai mult decît favorabile (a se citi ajutor din parte arbitrilor) reprezentînd un maxim istoric.



Rezultatele din preliminarii au fost oarecum discrete, dar calificarea a fost pînă la urmă obţinută, iar coreenii vor fi în Africa alături de fraţii sau duşmanii, depinde de ideologie, din Republica Populară Democrată Coreeană. Marea vedetă este Park Ji-Sung, de la Manchester United, cel care strînge în jurul său toate energiile grupului, al cărui locotenent este Ki Sung-Yong, de la Celtic.



Selecţioner este Huh Jung-Moo, a cărui numire, în decembrie 2007, a pus capăt domniei olandeze de la Seul, căci după Hiddink venise la rînd Dick Advocaat. Fost internaţional, prezent la 3 turnee finale, chiar consecutive ('86, '90, '94), Huh Jung-Moo şi-a anunţat deja plecarea de pe banca tehnică după Mondial.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.