Cătălin Munteanu s-a înţeles cu oficialii roş-albilor pentru un contract valabil pe un an, iar de pe 14 iunie redevine "cîine" cu acte în regulă
Dinamo a reuşit al treilea transfer sigur în perioada de mercato, în fapt, o revenire anunţată de mai mult timp de Gazeta Sporturilor: Cătălin Munteanu, unul dintre preferaţii tribunei, se întoarce după doi ani în Ştefan cel Mare! Cel poreclit "Cap de zmeu" este liber de contract, după ce i-a expirat la finele lunii mai înţelegerea cu FC Braşov, şi a ajuns la un acord pe un an cu "cîinii".
I se pregăteşte cariera de şef
Mijlocaşul stînga de 31 de ani s-a întors ieri după-amiază din Spania după o vacanţă de două săptămîni, dar a ţinut legătura cu Borcea şi cu Ioan Becali, care l-au dorit foarte mult înapoi la Dinamo. Cei doi îl pregătesc pe Munteanu să devină unul dintre conducătorii clubului după ce-şi pune ghetele în cui! "Cap de zmeu" este preferat de către cei doi întrucît este un tip liniştit, un familist convins şi are lipici la suporteri, fiind apreciat peste tot pe unde a fost.
"Sînt printre ai mei, printre prieteni"
Fotbalistul s-a confesat prietenilor: "Îmi pare bine că mă întorc la Dinamo, unde am petrecut clipe memorabile. Eu nici nu aş fi vrut să plec, dar nu a depins de mine... În Ştefan cel Mare sînt înapoi printre ai mei, printre prieteni, de-abia aştept să-i văd pe băieţi luni, la reunire. Să dea Dumnezeu să fim sănătoşi şi să avem un start de sezon ca în 2006, cînd Dinamo a făcut istorie!".
3 goluri şi 6 pase decisive a dat Cătălin Munteanu în cele 36 de meciuri jucate pentru FC Braşov în sezonul recent încheiat
8 goluri şi 17 assist-uri a reuşit mijlocaşul în 89 de partide pentru "cîini" în perioada 2006-2008
"Cătălin Munteanu e un băiat cu un caracter deosebit, este o voce respectată în vestiar, iar pe teren e omul care dă pasa decisivă. Dinamo are nevoie de el!"
Ioan Becali, impresar FIFA
"Ştiu că îmi vor banii"
Gigi Neţoiu le-a transmis şefilor dinamovişti să nu-şi facă iluzii că vor efectua transferuri cu banii lui. "Ştiu că vor să mă folosească pentru investiţiile pe care le-aş putea face în tranzacţii. Dacă mă doresc cu adevărat, ne punem la masă, semnăm actele, revin oficial la club, dar cu un proiect important pentru viitor, altfel rămînem prieteni şi atît", s-a confesat Comandantul apropiaţilor.
"Săgeată" de 600.000 de euro
Agentul care a fost la un pas să-l transfere pe Marius Niculae în Premier League, la Portsmouth, s-a interesat la club zilele trecute de preţul atacantului de 29 de ani pentru a-i găsi echipă în Anglia. Şefii i-au transmis că preţul este de 600.000 de euro, plus TVA, chiar dacă în iarnă solicitau un milion. Decizia a survenit întrucît conducătorii vor să scape de salariul mare al lui "Săgeată", cifrat la 280.000 de euro pe sezon.
"Lobonţ vrea la Roma"
Victor Becali a vorbit despre posibila întoarcere a lui Bogdan Lobonţ la Dinamo. "E greu să revină pentru că Bogdan vrea să rămînă la Roma şi din sezonul următor. În cîteva zile se va lămuri totul", a spus Becali. Lui Lobby îi expiră împrumutul în Italia la finalul lunii iunie, iar Roma a transmis că e dispusă să activeze clauza de transfer definitiv pentru 1,5 milioane de euro doar dacă Dinamo va accepta ca suma să fie achitată în tranşe.
"E prea devreme să fiu căpitan!"
Marius Alexe spune că ar fi onorat să fie căpitanul echipei, dar crede că sînt jucători mai experimentaţi care merită să poarte banderola. "Nu mă gîndesc să fiu căpitanul lui Dinamo acum, este prea devreme. Nu cred neapărat că acest lucru te responsabilizează mai mult, pe teren oricum trebuie să fii determinat ca să poţi da un randament bun. Dacă se va decide ca eu să fiu căpitan, ar fi o onoare, dar sînt mulţi jucători experimentaţi la echipă care merită acest statut", a zis fotbalistul de 20 de ani.
Fotbal • Liga 1 • DINAMO
"Cap de zmeu" e al treilea transfer cert, după Helder şi Bălgrădean: "Luni vin la pregătiri"
Cătălin Munteanu, Munteanu, Dinamo
Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu — vineri, 11 iunie 2010
{{text}}