Liga 1

Conducătorii "cîinilor" le promit jucătorilor bani frumoşi dacă ajung în Europa League » "Hai în grupe!"

Andrei Cristea, Cristea, Dinamo

Articol de Adrian Florea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Şefii le promit jucătorilor cîte 50.000 de euro dacă ajung anul acesta în grupele Europa League


Dinamoviştii vor intra, fiecare, în posesia unui cec de 50.000 de euro dacă o duc pe Dinamo în grupele Europa League. Aşa promit şefii din Ştefan cel Mare, iar banii ar urma să intre în conturile "cîinilor" în luna octombrie a acestui an, după ce UEFA plăteşte bonusul de 900.000 de euro către echipe.

Oficialii grupării au ales la această găselniţă stimulativă pentru jucători din două motive: ca să nu-i piardă pe cei care-şi pot depune memorii şi ca să menţină atmosfera liniştită la startul pregătirilor. Nu toţi fotbaliştii sînt cu plata contractelor la zi, dar există promisiuni că vor primi restanţele în cel mai scurt timp, ca să nu apeleze la judecata comisiilor. Iar luni încep pregătirile pentru noul sezon, cu un tehnician nou, Ioan Andone, care a cerut achitarea restanţelor către băieţi. "Eu nu pot să lucrez cu oameni nemulţumiţi!", le-a transmis antrenorul acţionarilor.

Roş-albii au de jucat trei tururi preliminare pînă să ajungă în grupele Europa League. Tragerea la sorţi pentru primul este stabilită pe 21 iunie. Fotbaliştii nu vor încasa nici un ban pentru meciurile din preliminarii. Se va premia doar accesul în grupe.


Precedent: "Minunea" neplătită
Fotbaliştii roş-albilor au mai avut promisiuni neonorate în trecut. Ultima dată, în urmă cu aproape un an, după ce au realizat "Minunea de la Liberec". Jucătorilor li se oferiseră, înaintea meciului decisiv din Cehia, cîte 50.000 de euro. Banii trebuiau încasaţi după ce soseau din premierea UEFA. Au venit, dar oficialii le-au transmis jucătorilor că nu-i vor mai primi din cauza inconstanţei rezultatelor din toamnă!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.