Africa de Sud şi Mexic au remizat în partida de debut a Campionatului Mondial, scor 1-1, într-un meci plin de ocazii spectaculoase.
Mexicanii au început în forţă partida, conducînd ostilităţile jocului pe durata întregii prime reprize, dar nu au reuşit să concretizeze nici o ocazie. Giovani dos Santos a fost omul numărul unu al mexicanilor, conducînd raidurile "verzilor" spre poarta lui Khume.
Vela şi Franco au ratat şi ei ocazii mari de a marca, primul reuşind să înscrie în minutul 38, dar golul său a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Tshabalala a ieşit la rampa pentru prima dată în minutul 43, cînd i-a centrat perfect lui Mphela, dar sud-africanul nu a reuşit să împingă balonul cu capul în plasă.
I-a ieşit însă în minutul 54, cînd a scăpat singur în banda stîngă şi a şutat în vinclu din 10 metri. Bucuria africanilor nu a durat decît 24 de minute, Rafa Marquez profitînd de o nesincronizare în defensiva "Bafana Bafana".
Jocul a căpătat ritm şi ambele echipe au trecut pe lîngă golul victorie. Cel mai aproape a fost Mphela. În minutul 89, acesta i-a depăşit la sprint pe fundaşii mexicani, dar şutul său s-a oprit în bara laterală a porţii lui Perez.
OMUL MECIULUI: Lawrence Tshabalala
17:00 |
||
AFRICA DE SUD | PREZENTARE | MEXIC |
Mergi pe Africa de Sud |
PARIURI | Mergi pe Mexic |
Steven Pienaar |
VEDETA | Rafael Marquez |
Lotul | ECHIPA | Lotul |
Carlos Alberto |
ANTRENORUL | Javier Aguirre |
CAF |
CUM S-AU CALIFICAT | CONCACAF |
Primul 11 |
EVOLUŢIA ÎN ULTIMII 2 ANI |
Primul 11 |
*Click pe nume pentru a deschide paginile |
AVANCRONICĂ
După 1433 de zile de pauză, Campionatul Mondial revine în centrul atenţiei.
Pentru prima dată pe continentul african, competiţia va debuta astăzi, începînd cu ora 17:00, gazda, Africa de Sud, evoluînd în faţa Mexicului.
Urmăreşte AICI partida Africa de Sud - Mexic! (video)
Neînvinşi de 12 partide şi cu aproape 85.000 de suporteri în spate, sud-africanii au toate şansele să producă surpriza în faţa Campioanei CONCACAF. Cele două echipe s-au întîlnit de 3 ori pînă acum, Mexic conducînd duelul cu 2-1.
Slabi în ofensivă
Sud-africanii au o apărare destulă de bună şi un mijloc solid, unde se bazează pe Pienaar. Problemele apar însă în ofensivă, aceştia avînd dificultăţi în a înscrie în faţa unei apărări solide. Marele plus îl reprezintă revenirea pe bancă a lui Carlos Alberto Parreira.
Experienţă
Javier Aguirre a reuşit să califice Mexicul la CM2010, deşi părea că echipa n-o să mai prindă şi al cincilea turneu final consecutiv. Acesta a reuşit să formeze o legătură între jucătorii experimentaţi şi cei tineri. Dacă în atac nu au mari probleme, avînd jucători ca Vela, Guardado şi dos Santos, în apărare totul depinde de forma lui Rafa Marquez.
Mexic şi Africa de Sud fac parte din Grupa A, alături de Uruguay şi Franţa, considerată una dintre cele mai echilibrate de la acest turneu. Cum toate cele patru pornesc cu şanse reale de calificare, meciurile de astăzi pot reprezenta diferenţa dintre optimi şi plecat acasă.
AFRICA DE SUD: Khune - Gaxa, Mokoena, Khumalo, Thwala - Modise, Dikgacoi, Letsholonyane, Pienaar, Tshabalala -Mphela
MEXIC: Perez - Aguillar, Rodriguez, Osorio, Salcido - Juarez, Marquez, Torrado - Giovani, Franco, Vela
Arbitru: Raşan Irmatov (Uzbekistan)
Click aici pentru comentariul liveTEXT al partidei!
Pariază LIVE pe Africa de Sud - Mexic!
{{text}}