După tragerea la sorţi a grupelor pentru preliminariile Campionatului Mondial din Africa de Sud, Franţa părea marea favorită la cîştigarea grupei. Sub comanda lui Radomir Antic, sîrbii au reuşit însă să producă surpriza şi să termine pe primul loc.
Repartizaţi într-o grupă din care a făcut parte şi 'naţionala' României, toată lumea se aştepta ca sîrbii să se lupte pentru locul doi cu 'naţionala' noastră şi Austria.
Au început preliminariile cu o victorie facilă obţinută în faţa celor din Insulele Feroe, 2-0, ca mai apoi să piardă la limită în Franţa, scor 1-2. A fost meci excelent făcut de sîrbi, încrederea a crescut, iar asta s-a văzut în meciurile următoare.
A urmat o serie excelentă de cinci victorii consecutive, iar echipa lui Antic a preluat şefia grupei. Sărbătoarea calificării la Mondial a fost amînată însă de echipa lui Domenech, care a încercat să obţină în extremis primul loc în grupă. Cu trei meciuri rămase de disputat, Serbia avea un avantaj de patru puncte, devenind principala favorită la ocuparea primului loc, dar mai aveau de dat o bătălie cu 'Les Bleus' pe teren propriu. Un meci care avea să se încheie nedecis, 1-1, un rezultat care îi avantaja pe elevii lui Antic.
După meciul cu Franţa a urmat partida de poveste cu România, cînd Serbia a făcut instrucţie cu echipa lui Răzvan Lucescu. Un 5-0 umilitor, care le-a adus calificarea istorică la Campionatul Mondial.
International • CM 2010 • ROAD TO WORLD CUP
Drumul spre CM 2010 » Serbia
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 13 iunie 2010
{{text}}