Campionate

Petrescu a făcut semne obscene spre banca adversă după 3-0 în derby-ul cu FC Krasnodar!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Lui Dan Petrescu îi merge perfect la Kuban. După victoria categorică înregistrată în derby-ul cu rivala locală FC Krasnodar, 3-0 (Bucur a reuşit o dublă), galben-verzii au trecut pe primul loc în clasament. Motiv pentru Petrescu să îşi descarce frustrările acumulate pe parcursul celor 14 etape trecute în liga a doua din Rusia.

Tehnicianul român a făcut semne obscene spre banca adversarilor la finalul meciului, stîrnind reacţia dură a oficialilor de la Krasnodar: "E total nesportiv ce a făcut, sperăm să fie sancţionat dur pentru că asta merită".

Cum se apără antrenorul? "Îmi cer scuze, sînt un om impulsiv şi îmi e foarte greu să mă schimb. A fost multă tensiune în jurul acestui meci. Multă lume ne-a acuzat că nu jucăm fotbal, că nu merităm să fim în faţă, dar le-am închis gura cu evoluţia de sîmbătă. Sînt foarte mulţumit de rezultat şi de modul în care au jucat băieţii mei, FC Krasnodar e cea mai bună echipă împotriva căreia am jucat pînă acum!".

După 14 etape, Kuban Krasnodar este lider în liga a doua din Rusia cu 31 de puncte, două mai multe decît adversara din weekend.

Foto: championat.ru

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.