Steaua s-a reunit ieri după-amiază condusă de Strizu, după un program făcut de Piţi
Nicoliţă şi colegii lui au fost antrenaţi de Piţurcă în prima zi de muncă din vara asta, doar că fostul selecţioner s-a implicat numai telefonic. Piţi a discutat cu Leo Strizu înaintea şedinţei de pregătire şi i-a indicat acestuia programul pentru prima zi: o oră de alergare uşoară, menită să-i reacomodeze pe jucători cu efortul, şi un scurt joc cu mingea.
Cea mai spectaculoasă noutate din lotul roş-albastru a fost Dorel Stoica, stoperul oltean pe care Piţurcă l-a convins să se pregătească deja cu Steaua, deşi situaţia lui nu e încă rezolvată sută la sută. Internaţionalul fost la Ştiinţa a stat lîngă Vîtcă în cea mai mare parte a timpului, în vreme ce Todorov s-a "lipit" de Zapata. Bulgarul împrumutat de la ŢSKA s-a aflat şi el la primul antrenament în Ghencea.
"Piţurcă mi-a zis că n-are rost să vină la antrenament. Oricum, de fapt, a fost doar o mişcare aşa, nu chiar un antrenament"
Gigi Becali, patron Steaua
Lotul prezent la reunire
Portari: Zapata, Tătăruşanu, C. Lungu, Vîtcă (Gaz Metan)
Fundaşi: Emeghara, E. Baciu, Tudose, Ninu (Farul), D. Stoica (Al Ettifaq), Todorov (ŢSKA Sofia)
Mijlocaşi: Ov. Petre, Pleşan, Toja, Art. Karamian, Arm. Karamian, Nicoliţă, Bicfalvi, A. Ionescu (Poli Iaşi), Onicaş (Poli Iaşi)
Atacanţi: B. Stancu, Surdu
"Dorel e bun pentru Steaua!"
Dumitru Dragomir a explicat: "Dorel Stoica are voie să joace la Steaua. Va fi un litigiu între el şi Craiova, dar acesta poate dura şi trei ani!". Universitatea a publicat ieri convenţia semnată cu Stoica, potrivit căreia fotbalistul în vîrstă de 32 de ani nu poate evolua, în România, decît la Ştiinţa, pînă în 2013! Actul a fost întocmit pe 27 decembrie 2009, înainte ca apărătorul să semneze cu Al Ettifaq. Dorel primea dreptul să se transfere gratis oriunde în străinătate, dar se obliga să achite 999.000 de euro dacă voia să joace pentru adversarele din Liga I ale oltenilor.
INBOX
- Golanski a ajuns la stadion la ora la care a avut loc reunirea, dar n-a participat la antrenament, fiindcă a plecat după puţin timp de la sosire.
- Tănase a fost învoit de la antrenament, iar Szekely a lipsit din cauza vechii acidentări de la genunchi. Kapetanos participă cu Grecia la Mondiale.
Fotbal • Liga 1 • STEAUA
Piţurcă a condus antrenamentul Stelei prin telefon ;)
Dorel Stoica, Stoica, Steaua
Articol de Răzvan Rotaru — marţi, 15 iunie 2010
{{text}}