ÎNCEPE. Se reunesc toţi pînă vineri
Vacanţa echipelor din Liga 1 s-a terminat. Loturile celor de la Dinamo şi Steaua s-au reunit ieri, urmînd ca pînă la finalul acestei săptămîni toate participantele din Liga 1 să reînceapă pregătirea. Astăzi se vor întoarce din vacanţă cei de la Universitatea Craiova, iar pînă vineri toată lumea va începe pregătirea.
LEGIUNEA FRANCEZĂ. Rădoi, de la Riad la Paris
Daniel Niculae şi Mirel Rădoi ar putea fi din nou adversari. De această dată, în prima ligă franceză. După ce ex-atacantul Rapidului a parafat un contract pe 3 sezoane cu AS Monaco, fostul căpitan al Stelei e foarte aproape de a semna cu Paris Saint-Germain. Presa din Hexagon susţine că Mirel s-a înţeles cu oficialii lui PSG, singura problemă de reglat în acest moment fiind suma de transfer. Al Hilal Riad solicită 9 milioane de euro, francezii oferă cel mult 6 milioane. Părţile ar putea bate palma cel tîrziu vineri.
TENIS. Cîrstea, prima adversară
Astăzi, Sorana Cîrstea joacă împotriva jucătoarei Francesca Schiavone în manşa inaugurală a turneului de la Eastbourne. Românca va fi prima adversară a italiencei, după succesul obţinut la Roland Garros.
GSP special • Diverse • INFO
Ce urmează în sport
Articol de Gazeta Sporturilor — marți, 15 iunie 2010
{{text}}