Campionate

Ewald Lienen, noul antrenor al echipei Olympiakos Pireu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 15 iunie 2010

Tehnicianul german Ewald Lienen, care a pregătit în sezonul trecut echipa germană de liga a doua TSV Munchen 1860, a anunţat că a ajuns la un acord cu oficialii clubului Olympiakos Pireu pentru preluarea funcţiei de antrenor în sezonul următor, informează AFP.

"Ne-am înţeles în principiu, dar nu am semnat contractul deoarece mai sunt câteva mici probleme de pus la punct", a declarat Lienen, după cinci ore de discuţii cu oficialii grupării elene.

Lienen a spus că va trebui să revină în Germania pentru a-şi încheia înţelegerea cu TSV Munchen 1860 şi abia apoi va semna contractul cu vicecampioana Greciei.

Conform presei elene, tehnicianul german va avea un contract pe două sezoane şi un salariu anual de 550.000 de euro.

Ewald Lienen, în vârstă de 56 de ani, a pregătit în cariera sa formaţiile MSV Duisburg, Hansa Rostock, Tenerife, FC Koln, Borussia Monchengladbach, Panionios Atena, Hanovra '96 şi TSV Munchen 1860

Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.