Fotbal   •   Liga 1   •   BANI CÎT CUPRINDE

Îţi vine să crezi? Bucşaru a luat 26 de milioane de euro în doi ani!

dumitru bucsaru, patron unirea urziceni

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 15 iunie 2010

"Din fotbal nu se cîștigă". Așa le place investitorilor din fotbalul românesc să spună. Sînt însă o mulțime de cazuri în care fraza de mai sus nu se susține, iar unii dintre patronii de la noi chiar se îmbogățesc. Ultima variantă este valabilă și în cazul lui Dumitru Bucșaru, de la Unirea Urziceni.

3,2 milioane de euro din drepturi TV la finalul campionatului 2008-2009

3 milioane de euro din drepturi TV la finalul sezonului 2009-2010

15 milioane de euro din participarea în Liga Campionilor

5 milioane de euro din regularizarea făcută de UEFA la finele sezonului de Liga Campionilor

TOTAL 26,2 milioane de euro!

Cu banii cîștigați de pe urma fotbalului, Bucșaru și-a achitat o mulțime dintre datoriile făcute la bănci sau la amici. Lui Gigi Becali i-a dat din ultimii bani primiți de la UEFA, intrați luni în cont, două milioane de euro din totalul de 4 milioane pe care i-a luat de la stelist.

Dumitru Bucșaru este recunoscut ca un om strîns la pungă atunci cînd e vorba de fotbal. Chiar dacă  i-a plătit lui Dan Petrescu un contract de 500.000 de euro pe sezon, banii pentru transferuri au fost puțini. În anul calificării în Liga Campionilor, Unirea a dat 400.000 de euro pe Maftei, 100.000 de euro pentru Semedo și l-a luat liber de contract pe Paraschiv!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.