International   •   CM 2010   •   SPANIA - ELVEŢIA 0-1

Elveţia a detonat prima mare "bombă" a Mondialului în faţa Spaniei » Suc de roşii

Articol de Ionuţ Petrişor   —  joi, 17 iunie 2010

Campioana Europei şi favorita numărul unu la cîştigarea trofeului a pierdut dezamăgitor în meciul inaugural din Africa de Sud. Vezi rezumatul partidei Spania - Elveţia 0-1! (video)





De la startul turneului final, acum şase zile, toată lumea a aşteptat debutul campioanei Europei, Spania. Principala favorită la cucerirea trofeului, trupa lui Del Bosque, aflată la al 50-lea meci la un Mondial, a început greu întîlnirea cu Elveţia .



Hitzfeld a ordonat retragerea încă din start, iar jucătorii din Ţara Cantoanelor au executat perfect o apărare în care Villa, Silva şi Iniesta nu aveau nici măcar timp să respire din cauza marcajului.



Chiar dacă fundaşii laterali, Ramos şi Capdevilla, au jucat rolul extremelor, iar elveţienii au stat înghesuiţi în propria poartă mai rău decît se simte un bucureştean la metrou dimineaţa, ocaziile clare au lipsit de la poarta lui Benaglio.



Tactica genială a lui 1-9-1

Abia în minutul 24, spaniolii au adus aminte de echipa în faţa căreia tremură toată lumea. Iniesta a găsit culoarul perfect pentru Pique, stoperul iberic a driblat scurt un adversar, însă goalkeeper-ul elveţian a fost providenţial. A fost singura eroare defensivă a unei echipe a Elveţiei care a interpretat ca la carte aşezarea: un portar, nouă fundaşi, un atacant.



Monolog Spania, gol Elveţia

Enervaţi de stilul de joc al adversarilor, ibericii s-au năpustit asupra careului advers. Ocaziile au curs la poarta lui Benaglio, însă fie intervenţiile portarului, fie transversala (Xabi Alonso) s-au opus golului. Şi ca seara campioanei Europei să fie una cu adevărat de coşmar, în minutul 52, Gelson Fernandes a înscris după o fază de contraatac de manual purtată în doi oameni.



Roşiii au continuat asaltul, însă nici măcar introducerile lui Torres şi Navas nu au putut schimba nimic. Jocul elveţienilor a continuat exact ca un ceas, fără breşe în apărare şi cu muşcături letale pe contră. Derdiyok putea umili Spania cu un sfert de oră înainte de final, după ce a făcut tot ce-a vrut cu apărătorii iberici, dar a trimis în bară.



Chiar dacă "centralul" Webb le-a oferit alte şase minute suplimentare pentru o egalare miraculoasă, spaniolii nu au putut evita dezastrul, pierzînd primul meci în faţa unei echipe europene, după înfrîngerea în amicalul cu România, de pe 15 noiembrie 2006.





Spania reclamă un penalty

În minutul 15, la scorul de 0-0, ibericii au cerut lovitură de la 11 metri, după un duel în careu între David Silva şi Senderos. Stoperul elveţian l-a călcat pe gleznă pe fotbalistul spaniol, însă "centralul" Webb din Anglia a lăsat jocul să continue. La final, spaniolii i-au reproşat arbitrului din Albion faptul că a lăsat jocul să continue în locul acordării unei lovituri de pedeapsă.



Senderos accidentat de un coleg

Fundaşul Philippe Senderos a fost nevoit să iasă accidentat în minutul 35, fiind înlocuit de către Von Bergen. Elveţianul nu s-a lovit într-un duel mai tare cu un adversar, ci în urma unui duel cu un coechipier! Atît Senderos, cît şi Lichtsteiner au încercat să joace mingea, însă cel de-al doilea l-a călcat pe laba piciorului pe colegul său şi l-a scos din joc pe acesta.





484 de minute au trecut de cînd Elveţia nu a mai luat gol la un Mondial. E doar în spatele Italiei (550 minute) şi Angliei (501 minute)



12 succese consecutive
avea Spania înaintea jocului cu Elveţia, cel mai lung şir de victorii internaţionale



CIFRELE MECIULUI

Spania    Elveţia

24    Şuturi la poartă    8

8    Şuturi pe poartă    3

12    Cornere    3

0    "Galbene"    4

8    Faulturi    21

63    Posesie    37

2    Ofsaiduri    1

42 min.    Timp de joc    25 min.





"N-a fost ziua noastră! Am încercat să revenim în partea secundă, dar n-am reuşit. Mondialul nu s-a terminat pentru noi"

Vicente Del Bosque, selecţioner Spania



"Întreg vestiarul este iritat după acest joc. E cumplit să cazi aşa cum am făcut-o noi. Pînă să jucăm precum o favorită, trebuie să jucăm fotbal"

Iker Casillas, portar Spania



"Echipa mea a jucat inteligent. Am făcut istorie. Elveţia nu bătuse deloc Spania în 105 ani"

Ottmar Hitzfeld, selecţioner Elveţia



12.50 era cota la Bet365 pentru o victorie a Elveţiei în meciul cu Spania



15.00 era cota la William Hill pentru scor corect 1-0 în favoarea Elveţiei



41.00 era cota la William Hill pentru ca Gelson Fernandes să deschidă scorul





Spania e în cădere la pariuri

Înfrîngerea din meciul cu Elveţia a determinat modificarea imediată a cotelor. Creditată iniţial ca favorită, Spania este acum în urma Braziliei şi la egalitate cu Argentina şi Germania.



Cîştigătoarea    Cota actuală    Cota iniţială

Brazilia    6.00    5.50

Argentina    6.50    7.50

Germania    6.50    13.00

Spania        6.50    4.75*



A fost ofsaid?

La faza golului, cotidianul spaniol As reclamă o poziţie de ofsaid la Gelson Fernandes (foto în tricou alb). Ibericii susţin că marcatorul Elveţiei se afla în poziţie afară din joc în momentul în care balonul este deviat spre el de către Derdiyok după ce Casillas i-a ieşit acestuia în întîmpinare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.