Un tren plin cu Dacii destinate pieţei franceze a deraiat, jumătate din cele 208 de maşini fiind avariate
208 autoturisme Dacia au plecat din România cu trenul, destinaţia fiind Franţa, mai exact Valenton. Garnitura, formată din 16 vagoane pline cu Duster, Sandero şi Logan, a deraiat miercuri seară în Austria, în apropierea localităţii Braz. Zece din cele 16 vagoane ale trenului, lung de 548 de metri, au părăsit şina, iar jumătate din maşini au fost avariate. 67 dintre acestea au fost distruse total.
Francezii de la Dacia au anunţat că maşinile erau asigurate de către compania feroviară care asigura transportul. Cauzele accidentului nu se cunosc, ancheta fiind în derulare. Cert este că n-a fost vorba de o eroare umană, iar, din cîte se pare, investigaţiile preliminare spun că ar fi vorba fie de o defecţiune la suprafaţa de rulare, fie ultimele vagoane ale garniturii aveau probleme.
Mecanicul de tren a supravieţuit accidentului, fiind rănit însă uşor. Medicii spun că acesta a suferit un şoc foarte puternic. Austriecii au declarat că vor avea nevoie de cel puţin două zile pentru că a curăţa locul dezastrului feroviar, fiind mobilizaţi peste 100 de oameni.
60 km/h era viteza în momentul deraierii trenului care avea o încărcătură de 777 de tone
Sporturi • Auto • ACCIDENT
Dezastru în Austria » Un tren plin cu Dacii a deraiat
Articol de Valentin Damian — vineri, 18 iunie 2010
{{text}}