NAŢIONALA. Cu Albania la Piatra-Neamţ
Selecţionerul Răzvan Lucescu a anunţat că meciul cu Albania, de pe 3 septembrie, se va juca la Piatra Neamţ: "Venim cu drag la Piatra-Neamţ fiindcă sîntem bine primiţi, există un stadion occidental, iar suporterii sînt sufletişti. S-ar putea să mai urmeze şi alte meciuri, mai importante, tot la Piatra". (Ciprian Avădanei).
U CRAIOVA. Vine Gargorov!
Oltenii sînt la un pas să dea lovitura şi să-l înregimenteze pe Emil Gargorov (29 de ani), playmaker-ul lui RC Strasbourg, liga secundă din Franţa! Mijlocaşul bulgar are 12 meciuri şi un gol în prima reprezentativă şi a mai jucat la Lokomotiv şi ŢSKA Sofia. Gargorov a ajuns la un acord verbal cu oficialii Universităţii, a mai rămas doar ca părţile să semnez contractul şi vine în Bănie la recomandarea conaţionalului său Valentin Iliev. (Alexandru Răducanu)
FC VASLUI. Reunire fără Caro
Galben-verzii s-au reunit ieri fără antrenorul Lope Caro, fiind prezenţi 13 jucători. Restul au fost învoiţi, urmînd să facă joncţiunea în cantonamentul din Austria. În această dimineaţă, fotbaliştii vor efectua vizita medicală, iar sîmbătă vor pleca în Austria, pînă pe 5 iulie, unde vor disputa trei amicale. Cel de-al doilea cantonament va fi în perioada 11-18 iulie, cel mai probabil tot în Austria. (Cristi Lapa)
Lotul prezent la reunire:
Portar: Hăisan
Fundaşi: Cînu, Milanov, D. Sînmărtean, Buhuş, Farkas
Mijlocaşi: L. Sînmărtean, Zmeu, Genchev
Atacanţi: R. Neagu, N. Jovanovici, Burdujan, Buhăescu
Absenţi: Wesley, Costly, Akakpo, Hugo Luz, Milisavljevici, Gerlem, Temwanjera, Kuciak (învoiţi)
Poli Timişoara. Lotul prezent la reunire:
Portari: Taborda
Fundaşi: Scutaru, Brezinsky, Cisovsky, Maxim, Dukici, I. Popovici, Mera, Latovlevici, Luchin, Chiţu, Bonfim
Mijlocaşi: Al. Popovici, Popa Radu, Fl. Sandu, Bourceanu, Curtean, Alexa, Tameş, Cl. Ionescu
Atacanţi: Axente, D. Goga, Magera, Vrsici, Mansour
Absenţi: Pantilimon, Sepsi, Contra, Kozak (învoiţi), Supici, Parks, Dede (nemotivaţi)
INBOX:
U Craiova. Juveţii şi-au găsit preparator fizic tocmai în Argentina! Gabriel Martinez Poch (45 de ani) urmează să se prezinte la pregătirile alb-albaştrilor, el fiind adus de Horaţiu Horoba, impresarul care a perfectat pentru 11 iulie amicalul cu Juventus.
U Craiova. Cardoso (25 de ani) e aşteptat azi în ţară pentru a semna contractul cu Universitatea. Pentru împrumutul fundaşului stînga timp de un sezon, Craiova va plăti 100.000 de euro celor de la Pandurii.
U Craiova. Mititelu pe blog: "Alex Piţurcă e printre cei mai valoroşi atacanţi de careu din Liga I! Alături de Dina, va reuşi un campionat foarte bun. Eric de la Mediaş nu ne interesează, Wobay e mult peste el!".
Astra. Mihai Stoichiţă testează doi străini. Este vorba despre mijlocaşul sîrb Ivan Kalicanin (26 de ani), de la Cukaricki Stankom, şi mijlocaşul Ibrahim Kamara (23 de ani), care a evoluat la echipa a doua a lui Stuttgart.
U Cluj. Ardelenii au transferat trei jucători sîrbi. Fundaşii centrali Dusan Brkovici (21 de ani) şi Boban Cenici (29 de ani) şi fundaşul stînga Zoran Belosevici (26 de ani).
FC Braşov. Mijlocaşul Robert Ilyeş a semnat prelungirea contractului pe încă un an, dar va avea şi funcţia de antrenor secund.
Urziceni. Ialomiţenii n-au reuşit să-l convingă pe senegalezul Deme N'Diaye (25 de ani) să vină la Unirea. Mijlocaşul ofensiv, fost coleg la Arles-Avignon cu Dale, a refuzat oferta lui Mihai Stoica pentru a semna cu Olympique Marseille. (George Şeitan)
FC Vaslui. Marius Lăcătuş a venit ieri la club pentru a-şi rezilia contractul. "Deocamdată nu am rezolvat, dar vedem vineri ce se întîmplă", a spus "Fiara"
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}