GSP a fost la întîlnirea pe care antrenorul a avut-o cu suporterii, aceştia din urmă solicitîndu-i să-l îndepărteze din club pe Argăseală
Piţurcă a mers aseară în Ghencea, însă nu a ieşit deloc la antrenament, şedinţa de pregătire fiind condusă de Neagoe, Boldici, Martin Tudor şi preparatorul fizic Marius Dima. Piţurcă a avut altă treabă, întîlnindu-se cu reprezentanţii celor două grupuri de suporteri. Cu cei de la Sud şi de la AISS a vorbit în sala de conferinţe de presă, după care, la 20:30, a urmat întrevederea cu cei de la Peluza Nord!
Solicitările lui Piţurcă au fost clare. "Nu vreau să mai aud nici o contestare la adresa nimănui! Vreau doar să încurajaţi echipa" a fost dorinţa lui Piţurcă, însă fanii au avut şi ei cîteva cerinţe importante. "Ştim că Gigi Becali nu poate pleca, însă nu-l mai vrem pe Argăseală preşedinte în club. Vrem ca el să plece! Vrem ca Becali să respecte fostele glorii, dar şi să nu ne mai jignească. În momentul în care o va face, protestele împotriva lui vor fi de zece ori mai dure decît au fost pînă acum", a sunat mesajul răspicat al tribunei.
Piţurcă şi-a luat angajamentul în faţa susţinătorilor: "Vă promit eu că Gigi nu va mai scoate un cuvînt urît de voi, vă promit că gloriile Stelei vor fi respectate şi totul va fi bine". Discuţia s-a încheiat amical, fanii asigurîndu-l pe tehnician că vor încuraja echipa şi îi vor fi alături.
"Acum îmi dau seama că suporterii aveau dreptate să fie nemulţumiţi şi să conteste pentru că Steaua era în criză, iar eu băteam cîmpii şi ziceam că ei erau plătiţi să strige împotriva mea"
Gigi Becali, patron Steaua
Fotbal • Liga 1 • STEAUA
Gazeta a fost insider la discuţia Piţi - fani
Articol de Andrei Crăiţoiu — vineri, 18 iunie 2010
{{text}}