Handbal

Oltchim a transferat-o pe Yeliz Ozel

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Preşedintele CS Oltchim Rîmnicu Vîlcea, Ioan Gavrilescu, a declarat că Yeliz Ozel, coordonatorul de joc al naţionalei Turciei, a semnat un contract pe un an cu campioana României.

"E o jucătoare pe care am încercat să o aducem încă din 2008, este al treilea an la rînd în care deschidem negocieri şi de data aceasta am reuşit, după tratative care au durat două luni. O contribuţie a avut şi faptul că antrenorul Kovacs a vorbit cu ea, după ce a pregătit-o trei ani la naţionala Turciei. Reuşim astfel să completăm un gol mare la linia de nouă metri creat prin plecarea Narcisei Lecuşanu. Cred că în viitor venirea lui Ozel va creşte jocul în ansamblu. Contractul cu ea este valabil un sezon şi a fost semnat acum o oră, la Istanbul", a spus Gavrilescu.

Potrivit site-ului oficial al CS Oltchim, Yeliz Ozel (30 de ani) a declarat că anul trecut a regretat că nu a acceptat un transfer la Oltchim. "Pot să spun că am aşteptat acest transfer în condiţiile în care în 2009 mi-a părut rău că nu m-am transferat la Oltchim, atunci cînd aceasta a jucat semifinala Ligii Campionilor. Acum mi-a fost uşor şi am luat aceasta decizie deoarece membrii Clubului Sportiv Oltchim s-au comportat foarte frumos cu mine în toată această perioadă de doi ani, iar venirea domnului Peter Kovacs a contat foarte mult în luarea deciziei, deoarece îl cunosc şi îl apreciez ca antrenor. Mi-aş dori să cîştig cu Oltchim Liga Campionilor, deoarece ar fi un vis frumos pentru orice jucătoare", a afirmat handbalista.

Ozel a jucat finala Ligii Campionilor in 2005, pe cind evolua in Macedonia, la Kometal Skopje, dar a pierdut atunci ultimul act cu danezele de la Slagelse. Ozel a evoluat in ultimele trei sezoane la campioana Turciei, Milli Pyiango.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.