Fotbal   •   Liga 1   •   CADE TRANSFERUL BRAZILIANULUI?

Cardoso: "Am aflat că Pandurii vrea să mă dea la Craiova, dar eu vreau la Steaua"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 19 iunie 2010

Fundaşul lui Pandurii Târgu Jiu, Alexandre Cardoso, a declarat că încă nu poate să spună dacă este de acord cu un împrumut al său la Universitatea Craiova, dar şi-ar fi dorit mai degrabă să ajungă la o echipă din Bucureşti.



"Am aflat din presă că Pandurii vrea să mă dea la Craiova, dar încă nu am discutat cu nimeni despre acest transfer. Mâine dimineaţă mă întâlnesc cu preşedintele Marin Condescu şi voi discuta problema transferului. Nu pot să spun încă dacă sunt de acord pentru că nu ştiu care sunt condiţiile în care se va perfecta acest transfer.



Încă nu am discutat cu nimeni despre plecarea mea la Craiova. Am aflat că mai mulţi colegi ai mei au ajuns deja la Steaua, mi-aş fi dorit să merg şi eu la Steaua sau măcar la o altă echipă din Bucureşti", a spus Cardoso.



Alexandre Cardoso va sosi, astăzi, în România, după ce şi-a amânat cu o zi venirea la Târgu Jiu, din cauza unei furturi în Brazilia. "Sunt pe aeroport la Londra. Nu am reuşit să ajung în ţară la timp din cauza vremii nefavorabile din Brazilia, care nu a permis decolarea mai multor curse spre Europa. Probabil la noapte voi ajunge în România şi merg direct la Târgu Jiu", a afirmat el, citat de Mediafax.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.