Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Început de drum pentru Steaua » Piţi s-a arătat la faţă. E neschimbat!

Articol de Alex Nicodim (foto), Remus Răureanu   —  duminică, 20 iunie 2010

După o pauză de 14 luni, Piţurcă şi-a reînceput munca de antrenor. E mult mai slab, dar se îmbracă tot în negru şi e la fel rece faţă de presă şi faţă de colaboratori. Managerul Stelei a ajuns aseară în cantonamentul din Austria, alături de echipă.





19 iunie 2010 e ziua în care Piţurcă s-a întors oficial în meseria de antrenor. 1 aprilie 2009 fusese ultima zi ca tehnician, atunci cînd a condus echipa naţională la înfrîngerea din Austria, scor 1-0. Tot de Austria se leagă şi revenirea lui. A plecat ieri după-amiază în cantonament cu Steaua.



A ajuns la aeroport ultimul, la volanul propriei maşini. Nici n-a apucat să se dea jos, că un prieten şi masorul Budugă i-au deschis uşa portbagajului şi i-au scos geanta. Îmbrăcat din cap pînă în picioare în negru, culoarea favorită, Piţi a refuzat orice fel de declaraţii. "Ce vreţi, să dau interviuri în locuri publice?", a spus el în timp ce mergea printre fotoreporteri şi cameramani.



Ultima noapte de linişte

Argăseală şi un alt angajat al clubului l-au întîmpinat, dar i-a tratat şi pe ei cu răceală. A dat noroc cu preşedintele fără să se uite la el, în timp ce celălalt angajat îl privea ca pe Dumnezeu. Cu multe kilograme în minus faţă de acum o lună, cînd a fost văzut la reşedinţa la Becali, semn că să faci 8 transferuri la Steaua nu e chiar un lucru uşor, Piţurcă s-a dus apoi glonţ dincolo e vamă. Nu înainte de a se răţoi la cameramanii care alergau după el: "Nu înţeleg disperarea asta! Gata, m-aţi filmat destul! Ajunge, mulţumesc". Apoi şi-a pus sacoul pe umăr, şi-a scos paşaportul şi a trecut de filtrul vameşilor.



În Austria a ajuns după un zbor cu avionul de 75 de minute şi apoi un drum obositor cu autocarul pe serpentinele din Tirol. La hotelul din localitatea Bad Gastein, a ajuns la 21:15. A coborît primul din autocar, a salutat scurt cu mîna dreaptă către jurnaliştii români, după care a intrat în hotel. Acolo unde a dat peste petrecerea unui club de golf. A urmat noaptea cea mai scurtă din ultimul an. Ultima noapte de linişte înaintea unui mandat ca antrenor la Steaua, care va începe astăzi şi care se anunţă o mare provocare.



ÎN GAZETA DE LUNI - Imagini şi un reportaj complet de la primul antrenament al Stelei condus de Piţurcă!



2.508 zile au trecut de cînd Piţurcă a demisionat din funcţia de antrenor al Stelei



445 de zile au trecut de cînd Piţurcă s-a aflat pe banca echipei naţionale, ultima echipă pe care a condus-o înainte de a veni la Steaua



Hotel de 7 stele, terenuri bune, vreme proastă

Steaua stă la cel mai luxos hotel din Bad Gastein, iar antrenamentele le va susţine la o bază de 7 stele, aflată la 5 kilometri distanţă, unde terenurile sînt foarte bune. Vremea însă nu ţine cu echipa. Ziua plouă aproape în continuu, e ceaţă, iar temperaturile nu sînt mai mari de 14 grade, seara acestea scăzînd şi sub 10 grade.



În Austria sînt 24 de jucători

Portari: Stanca, Tătăruşanu, C. Lungu

Fundaşi: Todorov, Mustaţă, Abrudan, Martinovici, Gardoş, Al. Iacob, Emeghara, L. Filip

Mijlocaşi: Nicoliţă, Năstăsie, D. Stoica, Bicfalvi, Păcurar, Răduţ, Toja, Cr. Tănase, Muzac, Al. Lazăr

Atacanţi: B. Stancu, Surdu, Bîtfoi



Staff-ul tehnic în Austria

Victor Piţurcă    antrenor principal

Gabriel Boldici    antrenor secund

Eugean Neagoe    antrenor secund

Martin Tudor    antrenor cu portarii

Marius Dima    preparator fizic

Romeo Popescu    doctor

Iulian Mircea    asistent medical

Ion Budugă    masor

Constantin Moroiu    masor

Cătălin Fandel    masor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.