La cuţite din cauza lui Ballack, Jerome şi Kevin Prince Boateng se vor afla faţă în faţă în confruntarea Germania - Ghana.
"Şocul" Germania - Ghana, de miercuri, decisiv pentru calificarea în "optimi" a ambelor formaţii, ar putea genera un adevărat război în familia fraţilor Boateng. Şi nu doar pentru că mama e nemţoaică, iar tatăl ghanez. Sau fiindcă mezinul, Jerome, joacă pentru Germania, în timp ce Kevin Prince va îmbrăca tricoul africanilor.
Cei doi nu-şi mai vorbesc de o lună. Mai precis de la finala Cupei Angliei, Chelsea - Portsmouth (1-0). În timpul meciului, Kevin Prince l-a lovit aşa de rău pe mijlocaşul albaştrilor, Michael Ballack, încît căpitanul reprezentativei Germaniei a devenit indisponibil pentru Mondialul sud-african. Iar Jerome nu i-a iertat-o: "A fost intenţie!".
Declaraţia sa a produs aproape instantaneu ruptura. "În loc să mă apere, el m-a arătat cu degetul. I-am zis că e timpul să ne vedem fiecare de drumul lui", s-a supărat jucătorul lui Portsmouth. De la Hamburg, unde a evoluat pînă în această vară, a venit şi replica fratelui mai mic: "Nu vreau să mai am nici un contact cu el! Persoana lui nu mă mai interesează!".
Au jucat împreună la Hertha
Kevin Prince şi Jerome Boateng s-au născut amîndoi la Berlin, la diferenţă de un an şi jumătate: 6 martie 1987, respectiv 3 septembrie 1988. Şi unul, şi altul au făcut primul pas în fotbalul mare la Hertha, unde au şi jucat la un moment dat împreună, în returul campionatului 2006-2007. La finalul acelui sezon, fiecare a pornit pe un alt drum. Cel mare s-a transferat la Tottenham, iar celălalt a semnat cu Hamburger SV. Amănunt interesant, unchiul fraţilor Boateng din partea tatălui e un fost internaţional ghanez, iar bunicul din partea mamei e văr cu fostul internaţional german Helmut Rahn.
De ce-a ales Ghana
Ca şi fratele Jerome, Kevin Prince a început prin a evolua la diversele reprezentative de juniori ale Germaniei. Se părea că va avea un viitor strălucit în "naţionala" mare, motiv pentru care a şi respins oferta de a îmbrăca tricoul Ghanei la CM 2006. S-a răzgîndit însă un an mai tîrziu, după ce a fost dat afară de la "naţionala" de tineret a nemţilor, ca urmare a unor incidente provocate în cantonament, în timpul unui turneu disputat la Toulon.
Precedentul Mandanda
Precedenta situaţie în care doi fraţi au îmbrăcat tricouri diferite într-un meci internaţional a fost în februarie 2002. Steve Mandanda, de la Marseille, a apărat atunci poarta reprezentativei Franţei, în timp ce fratele Parfair a stat între buturile "naţionalei" Congo. Ei nu s-au întîlnit însă pe teren. Steve a fost înlocuit la pauză, exact cînd a intrat fratele la adversari.
International • CM 2010 • GERMANIA - GHANA, MIERCURI, 21:30, TVR 1 şi liveTEXT pe GSP.RO
Război între fraţi » Jerome şi Kevin Boateng vor fi rivali în Germania - Ghana
Articol de Aurelian Botezatu — luni, 21 iunie 2010
{{text}}