International   •   CM 2010   •   TĂCEREA COREENILOR LA TV

Comentatorii nord-coreeni au tăcut de la 0-4 la 0-7!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 22 iunie 2010

Pe urmele lui Dumitru Graur, la finala Cupei României dintre Steaua și Dinamo, din vara anului 1988! Televiziunea nord-coreeană, care a transmis în direct meciul jucătorilor pregătiţi de Kim Jong-hun în compania Portugaliei, a întrerupt comentariul la scorul de 4-0 pentru portughezi, informează Gazzetta dello Sport, citată de Mediafax.



În urmă cu 22 de ani, în momentul în care steliștii au decis să se retragă de pe teren în semn de protest pentru un gol anulat cînd scorul era 1-1, Dumitru Graur a decis să nu mai continue comentariul  la televiziunea română pentru a nu risca anumite represalii din partea regimului comunist.



Acum, în momentul în care Portugalia a înscris golul al patrulea din cele șapte, cei doi comentatori nord-coreeni au decis să păstreze tăcerea! Meciul Coreea de Nord - Portugalia a fost primul transmis în direct de la Cupa Mondială în istoria televiziunii de stat nord-coreene. Decizia de a transmite acest meci a fost luată ca urmare a interesului manifestat de nord-coreeni după evoluţia bună a echipei din partida cu Brazilia.



Imediat după încheierea meciului, televiziunea nord-coreeană a întrerupt transmisia. Selecţionata Portugaliei a învins, luni, la Cape Town, scor 7-0 (1-0), reprezentativa Coreei de Nord, în ultimul joc din etapa a doua a grupei G de la Cupa Mondială din Africa de Sud. Golurile au fost marcate de Meireles '29, Simao '53, Almeida '56, Tiago '60, '89, Liedson '81 şi C.Ronaldo '87.

Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.