Născut în aceeaşi zi cu gruparea giuleşteană, patronul Stelei profită de prilej şi îi înţeapă din nou pe suporterii Rapidului.
"M-am născut de ziua ţiganilor. Iar o să-mi pun în cap toţi suporterii cu ceea ce spun, aşa că tac. Mi-ar plăcea să fie Bănel căpitanul Stelei, merită banderola.
Sper ca cei pe care i-am jignit să mă ierte. Cu Copos nu o să ciocnesc o cupă de şampanie, eu nu ciocnesc cu bogaţii. Despre Steaua n-are rost să mă întrebaţi, că nu o să spun nimic, Piţurcă e şeful", a declarat Gigi Becali.
împlineşte astăzi ! Echipa din Giuleşti a parcurs o istorie zbuciumată, amestecînd cei 10 ani de Divizia B, ori ratări la mustaţă ale obiectivelor importante, cu perioadele de glorie, precum cele şase Cupe consecutive dinaintea celui de-al doilea Război , ori titlul şi cele patru locuri secunde din anii ’60.
{{text}}