Fotbal   •   Liga 1   •   GAZETA ESTE ÎN AUSTRIA ALĂTURI DE STEAUA

Răduţ are tupeu din plin: "Sînt ca Beckham şi duc Steaua în optimile Ligii!"

Articol de Remus Răureanu   —  duminică, 27 iunie 2010

Mihai Răduţ e marele pariu al lui Piţurcă, omul pentru care a insistat cel mai tare şi pe care-l monitorizează cel mai intens în Austria.



Mijlocaşul ofensiv adus de la Internaţional Curtea de Argeş trebuie să conducă Steaua în campionatul viitor, să fie sclipitor şi să le readucă titlul roş-albaştrilor după 4 ani "negri".



- Mihai, ai doar 20 de ani şi Piţurcă se aşteaptă să dai goluri din lovituri libere şi să fii printre oamenii decisivi ai Stelei în sezonul viitor. E prea mult?

- Să ştii că sînt capabil să bat lovituri libere, cornere, nu e o sarcină în plus pentru mine. Exersez la antrenamente execuţiile şi-mi cam ies. Mă simt în stare să-i răsplătesc încrederea antrenorului.



- Ai vreun model la executarea fazelor fixe?

- Pe David Beckham. Mi-a plăcut mereu de englez, am încercat să-i preiau execuţiile, mi-am şi făcut un tatuaj la fel ca al lui. Caut să fur de la toţi marii jucători, să le preiau din stil, din mişcările pe care le fac pe teren. Dar, pînă la urmă, sînt tot Mihai Răduţ, n-am cum să mă transform în Beckham.



- L-ai prins pe Cristiano Ronaldo la Sporting?

- Cînd am ajuns eu la juniorii lui Sporting Lisabona, Ronaldo tocmai plecase la Manchester. A venit de cîteva ori la antrenamentele noastre. Cum era? La fel ca acum, adică o personalitate foarte puternică, nu zic că avea fiţe, că omu' aşa e, ăsta e stilul lui, nu se preface. M-am convins că e foarte puternic, are o încredere în el fantastică!



"Am plîns după meciul Stelei de la Boro"

- Ce-ţi imaginezi că vei face la Steaua?

- Cîştig campionatul, trecem de grupele Ligii Campionilor şi mă cumpără Barcelona. Ăsta e visul meu.



- Ce fotbalist mare ai vrea să ai ca adversar direct?

- Pe Xavi. E cel mai bun pe postul lui şi m-ar motiva enorm să încerc să-l depăşesc.



- E prea mare presiunea asupra ta, după transferul în Ghencea?

- Eu vă spun c-o să demonstrez cine sînt. Steaua e cel mai mare club din România şi asta înseamnă onoare, nu presiune.



- Care e ultimul meci al Stelei de care-ţi aduci aminte?

- Semifinala de Cupa UEFA cu Middlesbrough, după care am plîns.



- Ai vorbit pînă acum cu Gigi Becali?

- Nu am avut ocazia să-l cunosc personal, dar mi se pare un om deschis şi tot timpul bine dispus. Aş fi curios să facem cunoştinţă, îl aştept la meciurile noastre!



Impresionat de maratonul de la Wimbledon

- Ce faci cînd nu joci fotbal şi nici nu te antrenezi?

- Joc tenis. Îmi place mult de tot, chiar am făcut tenis timp de un an şi mi-a rămas pasiunea. Am văzut acel meci de la Wimbledon care a durat 11 ore, incredibil! Efortul jucătorilor trebuie să fie fantastic, mult peste ce se întîmplă la fotbal!



- E drastic Piţurcă?

- E un om care stabileşte nişte reguli pe care le vrea respectate. Nu cere nimic fantastic, ieşit din comun.



- E ceva din România de care ţi-e dor?

- Deocamdată nu mi-e dor de nimic şi de nimeni, sincer. Sînt calm, aştept să se termine cantonamentele din vara asta.



- Ce urăşti din fotbal?

- Pregătirea de iarnă. Mie mi se pare cel mai greu moment pentru un fotbalist.





"La toamnă, în Europa, nu ne vom facem de rîs, indiferent ce adversari am întîlni. Cred că şi cu Real Madrid ne-am putea bate!"

Mihai Răduţ, mijlocaş Steaua





4 goluri şi 2 pase de gol a avut Răduţ sezonul trecut, în 27 de partide de Liga I jucate în tricoul lui Inter Curtea de Argeş



2,17 driblinguri utile pe meci e media lui Răduţ în campionatul 2009-2010. Cel mai bun dintre stelişti la acest capitol a fost Toja, cu o medie de 1,87



0,72 e media şuturilor pe poartă reuşite de Răduţ sezonul trecut. Primul dintre stelişti la acest capitol a fost Kapetanos, cu o medie de 1,32

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.