Bătăliile date pe teren şi în presă de-a lungul timpului au cultivat o rivalitate care-şi are originile în cel de-al doilea război mondial.
"Ori de cîte ori jucăm cu ei, englezii încă se cred în al Doilea Război Mondial. Au trecut atîtea decenii de atunci şi ei continuă să sape şi acum tranşee". Remarca îi aparţine preşedintelului lui Bayern, Uli Honess, şi explică în mare măsură imensa rivalitate dintre cele două mari naţiuni fotbalistice. Dar asta nu-i totul.
Mama tuturor rivalităţilor din sport, cum e văzut clasicul Germania - Anglia, a fost cultivată peste ani de presa din ambele ţări, prin comentarii bombastice şi aluzii care mai de care mai spumoase. Unele chiar sub limita bunului simţ. Dar şi alimentată de marile bătălii date de astă-dată pe terenul de fotbal la Mondiale, la Euro sau în calificări.
Cine nu-şi aduce aminte despre finala din 1966 (4-2), cînd Anglia a cîştigat singurul său titlu mondial graţie unui gol dubios? Sau despre thrillerul din Mexic 1970, cu nemţii calificîndu-se în prelungiri, scor 3-2, după ce fuseseră conduşi la un moment dat pe tabelă cu 0-2?!
Ca să nu mai vorbim de celebrele "şocuri" din semifinalele CM 1990 şi Euro 1996, pierdute de britanici la loteria penalty-urilor. Sau despre revanşa pe care şi-au luat-o în preliminariile CM 2002: 5-1 la Munchen. Acestea sînt doar cîteva dintre motivele pentru care şi întîlnirea de astăzi este tot un război. Unul în care doar decorul şi actorii sînt alţii, pentru că rivalitatea şi orgoliile au rămas la fel de mari.
30 iulie 1966. Anglia - Germania 4-2. Finala CM găzduit de britanici a rămas în memoria suporterilor prin hat-trickul lui Hurst şi acel gol controversat, de 3-2 (foto), acordat gazdelor în prelungiri
21.06.1970. Anglia - Germania 2-3. Nemţii îşi iau revanşa pentru eşecul din ultimul act al precedentului Mondial în "sfertul" de la Leon. Gerd Muller (foto) marchează golul victoriei
04.07.1990. Germania - Anglia 1-1, 4-3 la penalty-uri. În semifinalele Mondialului italian, Matthaus (foto) nu le-a lăsat englezilor nici o şansă la loviturile de departajare
26 iunie 1996. Anglia - Germania 1-1, 5-6 la penalty-uri. Nemţii se impun din nou în faţa britanicilor, tot în semifinale, dar la Euro. Moller (foto) transformă penalty-ul cîştigător
01.09.2001. Germania - Anglia 1-5. Britanicii îşi aduc aminte cu mare plăcere despre victoria de la Munchen, din preliminariile CM 2002, care le-a netezit drumul spre Japonia şi Coreea de Sud
"De ce-i batem pe nemţi"
Daily Star a găsit ieri alte motive pentru care Anglia va cîştiga astăzi. Iată cîteva dintre el: "1. Sîntem mai buni în pat. Într-un clasament al celor mai buni amanţi, întocmit de OnePoll.com, Germania e sub noi. 2. Avem fete mai frumoase decît ei. Ale noastre au cîştigat Miss World de mai multe ori decît Frauleins. 3. Sîntem tari în muzică. Avem mai multe victorii la Eurovision decît ei. 4. Sîntem mai haioşi decît germanii. O anchetă a Reader's Digest a arătat că Anglia e naţiunea cu cel mai mult umor".
Barurile încalcă regula
În mod normal, barurile şi restaurantele din Bloemfontein ar trebui să fie închise astăzi. Aşa cere Biserica. Dar patronii acestora sînt gata să încalce tradiţia: "Dacă am ţine închis, am merita să ieşim din business. Aşa că nemţii şi englezii pot să vină liniştiţi".
Larrionda, un dur
Arbitrul care va conduce astăzi partida Germania - Anglia, Jorge Larrionda, e recunoscut drept un dur. La CM 2006, în meciul Italia - SUA (1-1), "centralul" uruguayan a dictat trei eliminări. Iar în 2000, la meciul de campionat Penarol - Villa Espanola, a dat cinci penalty-uri. Aflat la a 4-a apariţie la acest turneu final, el le-a refuzat miercuri un penalty sîrbilor la 1-2 cu Australia.
Nu văd meciul împreună
Cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic David Cameron se află la întîlnirea G 20 de la Toronto. Cameron a spus că va urmări meciul la televizor, dar în mici un caz alături de Angela.
Klinsmann merge cu Anglia!
Fostul selecţioner al nemţilor la CM 2006, Jurgen Klinsmann, susţine că Anglia poate bate Germania azi. "Anglia are mai mulţi jucători care pot face diferenţa. E o echipă deosebită", a declarat "Klinsi" tabloidului The Sun. El susţine însă că britanicii "n-ar avea nici o şansă dacă se ajunge la penalty-uri".
Nemţii au 50.000 de euro primă
Începînd din faza "optimilor", federaţia germană îşi răsplăteşte jucătorii. Dacă trec de Anglia, iau cîte 50.000 de euro de căciulă. În cazul unei eliminări, nu primesc nici un ban. Dacă triumfă la CM 2010, atunci prima totală e de 250.000 de euro pentru fiecare component al lotului, indiferent de contribuţia adusă la cîştigarea trofeului.
Sfaturi pentru Neuer
Dacă se ajunge la penalty-uri, cotidianul Bild i-a pregătit portarului Neuer o listă cu ponturi despre stilul executanţilor englezi, exact cum a procedat şi fostul selecţioner, Klinsmann, cu Lehmann la "sfertul" cu Argentina din 2006. Bild susţine că Lampard "va trage în bară", Gerrard "alături", Barry "o bubuie afară", Milner "va trage în tine", iar Rooney "nu va mai trebui să şuteze, pentru că noi deja ne vom bucura în acel moment".
International • CM 2010 • GERMANIA - ANGLIA, AZI, 17:00, TVR 1 şi liveTEXT pe GSP.RO
Germania - Anglia e mama tuturor rivalităţilor » E război!
Articol de Aurelian Botezatu — duminică, 27 iunie 2010
{{text}}