Maradona şi-a dirijat echipa şi peste obstacolul mexican, sărit cu "dubla" lui Tevez şi cadourile lui Rosetti şi Osorio, şi se pregăteşte de dubla revanşă datorată Germaniei.
Argentina s-a speriat doar puţin de mexicani. I-a liniştit însă de la pauză şi s-a calificat confortabil în "sferturi" (3-1), unde Maradona şi "fiarele" lui aşteaptă să-i devoreze pe nemţi. Cei care le-au suflat titlul în 1990 şi apoi i-au eliminat în 2006 la penaltyuri, tot în "sferturi".
Mexicanii şi-au amintit de meciul din 2006 şi i-au luat tare pe învingătorii de atunci. Şi cît de aproape au fost să deschidă iar scorul! Salcido (transvesală) şi Guardado, şut razant cu stîlpul, l-au hipnotizat pe Romero. Pe margine, crucifixul norocos al lui Maradona era la datorie, săpîndu-i răni adînci pe degete. Replica a venit de la Messi, doar un lob de control. A fost preludiul golului, plecat din pasa lui Leo şi semnat de Tevez. Dintr-un ofsaid flagrant!
Cadou şi de la Osorio
Ca şi cum nu le-ar fi ajuns gafa arbitrilor italieni, ce vor merge acasă după squadra lui Lippi şi antrenorul Capello, a comis-o şi Osorio. Fundaşul dreapta i-a pasat pe tavă mingea lui Higuain şi "Pipita" a zis mersi, dublînd diferenţa. Putea fi chiar 3-0 dacă acelaşi golgeter al Realului nu ierta cu capul din careul mic, în timp ce "verzii" tot căutau buteliile de oxigen.
Tevez face linişte
Diego n-a mai avut nevoie nici de talisman după ce Tevez a reuşit golul serii din afara careului, imparabil pentru Perez. Aguirre şi-a trimis toate gurile de tun în teren, însă mingea parcă refuza să lovească ţinta, la bunele situaţii avute de Barrera şi Hernandez. Meciul era jucat şi unica întrebare era dacă va marca şi Messi. Dar pînă să primim răspuns a primit gol Romero, Hernandez aprinzînd un licăr de speranţă. Să se fi grăbit Diego cu schimbarea lui Tevez, deranjat de mutare? Nu, pentru că nu se joacă în fiecare zi AC Milan - Liverpool, iar Mondialul nu e Liga Campionilor. Tangoul a prins şi în Africa de Sud, pe ritm de vuvuzele.
Incidente la pauză
Jucătorii celor două echipe s-au încăierat imediat ce Roberto Rosetti a fluierat finalul primei reprize. Extrem de nervoşi după ce reuşita lui Tevez din minutul 26 a fost validată, mexicanii au sărit la bătaie. Incidentele s-au petrecut în spatele băncii argentiniene, iar oficialii partidei s-au chinuit să-i despartă pe protagonişti. În timpul pauzei, nici un jucător de rezervă nu s-a antrenat, componenţii ambelor echipe fiind plecaţi la vestiare.
6 a fost numărul şuturilor trase de argentinieni la poartă, la fel ca şi mexicanii
10 este numărul golurilor marcate de Argentina la acest meci, fiind cea mai ofensivă echipă
International • CM 2010 • ARGENTINA - MEXIC 3-1
Trupa lui Maradona a trecut de Mexic şi se pregăteşte pentru Mannschaft
Articol de Daniel Scorpie — luni, 28 iunie 2010
{{text}}