Fotbal   •   Liga 1   •   GAZETA ESTE ÎN AUSTRIA ALĂTURI DE STEAUA

Omul lui Piţi » L-a inventat pe Tănase la "naţională", acum îl resuscitează la Steaua

Articol de Alex Nicodim (foto), Remus Răureanu   —  miercuri, 30 iunie 2010

Ex-piteşteanul e jucătorul favorit al antrenorului, cel care primeşte cele mai multe încurajări.







Cristian Tănase are de ce să-i fie recunoscător lui Piţurcă şi relaţia dintre cei doi l-a revitalizat pe mijlocaşul Stelei. Cu doar un gol marcat pentru roş-albaştri în decurs de un an, criticat şi de patron, şi de suporteri, fotbalistul primeşte ajutorul lui Piţi ca să revină în atenţie. Cum face tehnicianul să-l readucă pe Tănase printre oamenii importanţi din Liga I?



Suport total

Piţurcă nu e tocmai tipul generos cu laudele, dar face o excepţie în cazul lui Cristi, pe care arată zilnic că-l apreciază, prin atitudinea pe care o are faţă de el la antrenamente şi la meciuri. Mijlocaşul primeşte încurajări la fiecare reuşită pe care o are şi libertate în timpul jocurilor. Chiar arată mai încrezător şi pare să fi căpătat un statul mai important în cadrul lotului, graţie încrederii de care beneficiază de pe bancă. După ce a marcat senzaţional contra lui APOEL, cu un şut în vinclu, Tănase a fost întrebat imediat: "Cristi, eşti OK? Mai poţi?". I-a făcut semn lui Piţi că nu prea mai rezistă fizic. Antrenorul l-a înlocuit în doar cîteva minute, ca să-l protejeze.



I-a găsit postul

Ex-piteşteanul a scăpat şi de calvarul de a fi plimbat pe toate posturile în echipă, mai puţin pe cel preferat de el. Stoichiţă îl vedea atacant şi a insistat cu el în avanposturi pînă cînd a renunţat, după cîteva partide foarte slabe. După aceea l-a forţat ca mijlocaş central sau dreapta, numai în stînga, nu. Piţurcă l-a folosit pe Tănase mijlocaş stînga atunci cînd i-a oferit debutul la "naţională", contra Austriei (1-2), meci în care Cristi a şi marcat, şi îi oferă acelaşi post şi acum, la Steaua.



Îşi păstrează forma şi la Bucureşti?

Tănase a părut schimbat în bine şi astă-iarnă. După un tur slab, mijlocaşul a jucat bine în amicale, a fost remarcat de Mircea Lucescu după un test cu Şahtior, se spera că poate fi decisiv pentru Steaua în campionat. Ce a urmat? Un retur la fel de slab ca şi turul şi tot mai multe apariţii ale sale în paginile ziarelor de scandal. "Să nu fie precum Boştină, care rupea în pregătire, cît timp era sub supraveghere, dar se stingea imediat ce venea din cantonament şi scăpa la cluburi şi la femei", crede un fost antrenor al roş-albaştrilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.