Liga 1

Dănciulescu i-a făcut anti-reclamă lui Adrian Cristea: "E curvar şi beţiv!"

Articol de Adrian Florea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Surse din cadrul clubului susţin că Hercules Alicante l-a întrebat pe Dănciulescu de "Prinţ", iar acesta l-a făcut praf pe mijlocaş în faţa lui Esteban Vigo.


Un nou subiect de scandal în birourile din Ştefan cel Mare şi în vestiarul "cîinilor" a pornit tocmai de la unul dintre simbolurile dinamoviste, Ionel Dănciulescu.

Hercules Alicante, echipă cu care "Danciu" tocmai a promovat în Primera Division, s-a interesat de posibilitatea transferului lui Adrian Cristea. Dar totul a picat după ce Esteban Vigo a cerut informaţii de la Ionel Dănciulescu şi de la soţia acestuia, Mihaela. De ce? Surse din cadrul clubului susţin că atacantul de 33 de ani l-a făcut praf pe Adrian Cristea: "I-a spus lui Esteban că Prinţul e curvar şi beţiv şi că apare zilnic în ziarele de scandal, că nu are viteză şi că nu face faza defensivă. I-a recomandat de fapt să nu-l aducă la Hercules. De ce a făcut asta, nu ştie nimeni, mai ales că se dădea prieten cu restul jucătorilor".

Şefii sînt iritaţi că astfel au pierdut şansa de a-l vinde pe "Prinţ", iar informaţia a ajuns şi la urechile fotbaliştilor, care s-au supărat rău pe Danciu-gol. "De multe ori au apărut informaţii în ziarele de scandal de la el. Fotbaliştii i le povesteau amical şi apoi apăreau în presă, a fost o discuţie urîtă pe această temă la finalul campionatului. Nici cu Claudiu Niculescu nu mai e în relaţii bune pentru că l-a vorbit pe la spate!", a povestit o sursă a Gazetei.

1 milion de euro ar fi putut încasa Dinamo de la Hercules pentru Adrian Cristea

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.