Giuleştenii vor să-şi întărească defensivă cu Glauber (27 de ani), un stoper brazilian fost la Manchester City, care a jucat în doar două partide oficiale în ultimii doi ani.
Rapidiştii negociază intens un brazilianul Glauber Berti. Deşi conducerea neagă tratativele, surse autorizate susţin că actele sînt aproape parafate şi că jucătorul se va alătura alb-vişiniilor în cantonamentul din Austria. Sud-americanul are o selecţie în echipa naţională "carioca", în aprilie 2005, într-un "amical" cu reprezentativa Guatemalei, însă în ultimii doi ani nu a jucat mai deloc.
În vara lui 2008 a semnat cu Manchester City fiind liber de contract, după ce-şi încheiase conturile cu nemţii de la Nurnberg, însă nu a evoluat decît în ultima etapă a sezonului, 6 minute cu Hull City! Britanicii i-au reziliat apoi contractul, iar după 6 luni Glauber s-a dus în Brazilia, la Sao Caetano, unde a prins un singur meci în primăvara acestui an!
După ce au luat 5 fotbalişti de la locul 10 în Liga I anul trecut, FC Braşov, şi l-au transferat pe Veronezi din liga a doua greacă, dar şi pe Marcos Antonio, care pînă în primăvară nu mai evoluase un an de zile, acum alb-vişiniii îşi încearcă norocul cu un brazilian ce a evoluat doar 50 de minute în ultimii doi ani!
CV - Glauber Leandro Honorato Berti
- s-a născut la 5 august 1983
- are 1,84 m şi 70 kg
- a mai jucat la: Atletico Mineiro (2000-2003), Palmeiras (2003-2005), Nurnberg (2005-2008), Manchester City (2008-2009), Sao Caetano (2009-2010)
"Cum îl cheamă? Glauber? Nu ştiu cine e, nu e adevărat că-l vrem!"
Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid
Zicu mai aşteaptă
Chiar dacă Ioan Andone a anunţat miercuri seara că şefii lui Dinamo şi ai Rapidului s-au înţeles pentru un schimb Zicu (26 de ani) - Grigorie (28 de ani), afacerea nu s-a realizat încă. Problema o reprezintă refuzul giuleşteanului de a reveni în Ştefan cel Mare, însă conducătorii celor două cluburi speră ca Ioan Andone să-l convingă. "Amîndoi sînt fotbalişti interesanţi, aşa că nu ştiu ce club ar fi avantajat", a comentat Dinu Gheorghe.
- Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, spune că Rapid l-a transferat pe Moraes: "Îi felicit, au făcut treabă bună!". Jean Pădureanu neagă: "Nu e nimic adevărat!".
- Rui Duarte şi Bozovici vor ajunge abia azi în cantonamentul din Austria. Cei doi au fost învoiţi de Şumudică din cauza unor probleme personale.
- Într-un interviu pentru wall-street.ro, George Copos a declarat: "M-am întors definitiv, nu mai vînd clubul. Credeam că altcineva poate veni să facă treabă, dar nu a fost aşa".
- Dani Coman în Libertatea: "Ce, am înnebunit să mă duc la Dinamo? Aştept oferta Rapidului!".
Fotbal • Liga 1 • RAPID
Giuleştenii vor un stoper care a jucat două meciuri în doi ani » Se reapucă de fotbal la Rapid
Articol de Cătălin Popescu — vineri, 02 iulie 2010
{{text}}