Sportul, ca minister, a trăit doar un an în mandatul preşedintelui Traian Băsescu, 2009. Înainte existase ca agenţie naţională aflată în subordinea directă a primului ministru.
Începutul lui 2010 a readus sportul la nivel de agenţie, de data aceasta sub denumirea de Autoritate Naţională pentru Sport şi Tineret în subordinea Ministerului Educaţiei. Miercuri seara, după o şedinţă de Guvern de 8 ore, primul ministru Emil Boc a anunţat primele măsuri de restructurare din administraţia locală şi centrală: 59.000 de şomeri şi jumătate de agenţii desfiinţate.
Printre acestea se va afla şi ANST, care va fi transformată în Direcţie. Condusă de preşedintele Doina Melinte (foto), care în mod cert nu va mai avea rangul de secretar de stat. Este nivelul cel mai inferior la care sportul românesc a ajuns să fie reprezentat în Guvern în ultimii 20 de ani.
Sporturi • Altele • ANTS
Sportul va ajunge la cel mai jos nivel de reprezentare de după '89 » Direcţie greşită
Articol de Mirela Neag — vineri, 02 iulie 2010
{{text}}