Stranieri

Alex Ioniţă a făcut primul antrenament la Koln! Soldo: "L-am aşteptat cu nerăbdare, e un mare cîştig!"

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Alexandru Ioniţă a părăsit Rapidul în această vară şi s-a alăturat la noua sa echipă, FC Koln, cu care va încerca să facă meciurile bune pe care le-a reuşit în Giuleşti în sezonul trecut. Atacantul a ajuns în Germania cu o cursă aeriană ce a aterizat pe aeroportul din Dusseldorf, iar miercuri a participat la primul său antrenament alături de elevii antrenorului Zvonimir Soldo.

De la primul antrenament n-au lipist nici restul jucătorilor transferaţi în această vară, Martin Lanig,  Konstantinos Giannoulis şi Christopher Buchtmann. Cei patru au fost în centrul atenţiei la primul antrenament, organizat cu începere de la ora 11:00 la care au participat aproximativ 400 de suporteri.

După prima şedinţă de pregătire la care a participat şi atacantul Alexandru Ioniţă, Soldo a discutat despre venirea fostului rapidist la echipa "ţapilor". "În sfîrşit îl avem la antrenamente pe Alex! L-am aşteptat cu nerăbdare din momentul în care a semnat, e un mare cîştig pentru echipa noastră. Este un jucător, tînăr, muncitor care va face performanţă dacă va rămîne serios, aşa cum a fost şi la Rapid. Alex are un mare potenţial, trebuie să facă treabă bună la antrenamente, iar seriozitatea îi va da puterea să se treacă peste momentele grele", a punctat Soldo.

Acesta a discutat apoi despre primul antrenament din această vară: "Sînt mereu fericit atunci cînd sînt cu echipa mea pe teren. Am avut o perioadă lungă de pauză şi sper că toată lumea este dornică să înceapă treaba. Jucătorii s-au distrat în vacanţă, dar de astăzi începem munca serioasă. Pe lîngă jucătorii care sînt la Campionatul Mondial, dar şi Manase Ishiaku care este învoit, din cauza unor probleme personale, în rest sîntem în efectiv complet, inclusiv cei patru noi jucători pe care i-am adus la echipă în această vară. Sper ca Christopher Schorch şi Adil Chihi să se alăture şi ei echipei după accidentările pe care le-au avut", a mai declarat antrenorul lui Koln.

"E o viaţă nouă, dar în nici un caz nu mă sperie schimbarea asta. Sper să mă adaptez uşor. Mă gîndesc şi eu la toate posibilităţile, dar teamă nu-mi este. Nu vreau să cred că pot eşua, sînt luptător şi ambiţios şi voi munci pentru a confirma şi în Germania.  Concurenţa mă va ajuta să cresc, să mă maturizez, voi da totul pentru a-mi face loc în echipă. Podolski şi Novakovici sînt foarte buni, au experienţă, am ce învăţa de la ei", a spus Ioniţă la plecarea din România.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.