Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Mourinho şi Ronaldo nu mai vin în Ghencea » Adios, Real!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 03 iulie 2010

Amicalul de lux cu "galacticii" nu va mai avea loc



Românii au visat mai puţin de o săptămînă că vor vedea din nou marele Real Madrid la Bucureşti. Amicalul pe care oficialii Stelei îl anunţau drept "bătut în cuie" pe 22 august nu se va mai disputa!



"N-avea rost să mă fac de rîs. Mourinho e prietenul meu şi nu puteam să-l încurc, cîtă vreme steliştii încă nu ştiu clar dacă îşi puteau amîna partida de campionat cu FC Vaslui, programată în acel week-end. Asta e, poate cu altă ocazie", a declarat Giovanni Becali la GSP TV.



Ofertă prea mică

Chiar dacă vărul patronului din Ghencea a evitat să dezvăluie adevăratele motive pentru care superamicalul a căzut, surse credibile vorbesc despre propunerea financiară insuficientă pe care le-a făcut-o Gigi Becali spaniolilor: "Giovanni zicea că l-a convins pe Mourinho să vină cu toate vedetele pentru numai 500.000 de euro, dar Real nu pleacă din Madrid pentru mai puţin de un milion şi jumătate de euro!". În urmă cu un an şi jumătate, "galacticii" au jucat un meci de pregătire cu Al Nasr, din Arabia Saudită, pe două milioane de euro!



"Mare păcat că nu se mai joacă acest amical! O astfel de confruntare ar fi ajutat mult noua echipă a Stelei să crească, din toate punctele de vedere"

Emeric Ienei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.