Davide Bottone, jucătorul împrumutat de Torino la Cluj în returul campionatului trecut, şi-ar putea continua cariera în Serie B, la Frosinone. CFR a refuzat să-l transfere definitiv în această vară, la fel cum s-a întîmplat şi în cazul lui Nicolae Dică.
Şi Nicolae (30 de ani) a pierdut în ultimul moment trenul de Cluj. Mijlocaşul a povestit că, deşi a primit asigurări după terminarea campionatulului că va continua la CFR, conducerea din Gruia s-a sucit în ultimul moment. Internaţionalul român s-a simţit tras pe sfoară.
"Mi-au spus să nu-mi fac alte planuri că vor rezolva un nou împrumut la CFR. Nu a fost niciodată vorba de un transfer definitiv. Am discutat chiar înainte cu o etapă de a ieşi campioni.
Cînd mai erau două zile pînă la reunirea lotului, mi-au spus că nu mă mai vor. Nici măcar nu ştiu dacă au discutat ceva cu oficialii Cataniei. Asta e, se mai schimbă lumea", a spus Dicanio.
{{text}}