Adversare slave
Baschet. Echipa feminină SCM CSŞ Craiova va juca în grupa B preliminară a FIBA Eurocup, împotriva formaţiilor Spartak Noginsk (Rusia) şi BC Horizont (Belarus), conform tragerii la sorţi de ieri, de la Munchen. Formaţia craioveană este singura reprezentantă a baschetului feminin românesc în ediţia 2010-2011 a cupelor europene, FIBA Eurocup fiind a doua ca valoare, după Euroliga. Meciurile din faza grupelor vor începe în 28 octombrie.
Veste proastă pentru Amariei
Handbal. Componentă a "naţionalei" României, Carmen Amariei a declarat ieri că a fost anunţată oficial să nu se mai prezinte la reunirea echipei Hypo Viena, din 5 iulie, cu care semnase un contract pe un an. "Cazul va ajunge probabil la EHF, nu ştiu ce să spun, nu am mai trecut niciodată prin aşa ceva. Pot spune doar că, deşi am semnat un contract valabil cu Hypo Viena acum două luni, acum sînt nevoită să reîncep negocieri cu alte echipe pentru viitorul sezon. Uşa e deschisă pentru toata lumea", a declarat Carmen Amariei.
Tyson, în pelerinaj
Box. Fostul campion mondial Mike Tyson, care s-a convertit la islam în închisoare, în anii '90, se află în Arabia Saudita pentru a face un pelerinaj la Mecca şi la Medina, informează AFP. Tyson s-a deplasat, vineri, la Medina, prin intermediul unei asociaţii canadiene, Dawah, pentru a efectua Omra (micul pelerinaj). Boxerul a revenit în ring după ce a ieşit din închisoare, în 1995, dar nu a mai reuşit să obţină performanţe, iar în 2005 s-a retras din activitate.
Primul meci, prima înfrîngere
Baschet. "Naţionala" masculină a României a fost învinsă vineri, la Sofia, de reprezentativa Bulgariei, scor 89-73 (45-33), în primul meci amical din cele două programate în ţara vecină. Alte verificări ale "tricolorilor" antrenaţi de cîteva zile de americanul John Carl Neumann sînt programate în această lună, la un turneu în Georgia, dar şi în Slovacia şi Luxemburg.
Grasu, pe locul doi
Atletism. Nicoleta Grasu a reuşit a doua performanţă la aruncarea discului în cadrul Grand Prix-ului de la Madrid, din acest week-end. Atleta română s-a clasat pe locul doi, cu 60,68 metri, fiind întrecută de cubaneza Yaewlis Barrios, care a aruncat 64,72 m. Cea mai bună performanţă din acest sezon a Nicoletei Grasu măsoară 63,05 m.
Clara s-a măritat
Încă o componentă a vicecampioanei europene Oltchim Rm. Vîlcea, Clara Vădineanu, s-a căsătorit, la o săptămînă de la cununia civilă a Iuliei Puşcaşu. Interul stînga a avut ieri, la Craiova, cununia religioasă cu voleibalistul Laurenţiu Vînătoru, care evoluează la CSSU din localitate. Cei doi sînt împreună de 7 ani. Naşi le-au fost fosta coechipieră de la Vîlcea, Anişoara Durac-Marcu, şi soţul acesteia. La ceremonie au participat colegele de la Oltchim.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}