Portarul Spaniei, Iker Casillas, a declarat că meciul cu Paraguay a fost extrem de greu, dar important este că spaniolii au acces în semifinalele Cupei Mondiale, informează AFP.
"A fost un meci foarte greu, dar este normal, pentru că jucam în sferturi. Cred că am fi putut juca mai bine, dar în final suntem calificaţi. A fost un meci nebun, mai ales cu acele penaltiuri. La cel acordat paraguayenilor am fost foarte nervos. Aveam atât de multe responsabilităţi! Acum ne gândim la Germania, o mare echipă", a spus Casillas, conform Mediafax.
Reprezentativa Spaniei, campioana europeană en-titre, s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, după ce a învins, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Paraguayului, într-un meci disputat sâmbătă, la Johannesburg, în sferturile de finală ale competiţiei.
Singurul gol al meciului a fost marcat de atacantul spaniol David Villa, în minutul 83.
Atât Paraguay cât şi Spania au ratat câte un penalti în timpul primelor 90 de minute, primii prin Cardozo, în minutul 59, iar spaniolii prin Xabi Alonso, în minutul 61. Acesta din urmă a transformat iniţial lovitura de pedeapsă dar arbitrul a dictat repetarea ei după ce a observat că unii jucători spanioli au intrat în careu cand mijlocaşul nu executase lovitura încă.
International • CM 2010 • PARAGUAY-SPANIA 0-1
Casillas: "La penaltyul acorda paraguayenilor am fost foarte nervos!"
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 04 iulie 2010
{{text}}