Sporturi   •   Volei   •   CALIFICARE

România, calificată la Turneul Final Four al Ligii Europene

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 05 iulie 2010

Naţionala de volei masculin a României s-a calificat la Turneul Final Four al Ligii Europene, deşi a fost învinsă duminică, la Nitra, de reprezentativa Slovaciei, scor 3-0.

 

Scorul pe seturi a fost 25-16, 25-22, 25-18. Tricolorii au obţinut calificarea la Turneul Final Four încă de sîmbătă seara, cînd victoria lor din prima confruntare cu Slovacia (3-1), cumulată cu cea a Spaniei în Marea Britanie (3-0), a edificat clasamentul înaintea ultimelor meciuri din grupă.

Naţionalele Spaniei şi României împart primele două poziţii în grupa A, ambele cu cîte 17 puncte, departajate de setaveraj, după 10 meciuri.


Tricolorii vor evolua în premieră la Turneul Final Four al Ligii Europene, programat în 16-17 iulie, la Guadalajara.

România va juca ultimele două meciuri din grupa A pe teren propriu, la Constanţa, în 9 şi 10 iulie, cu Spania. Ibericii sunt calificaţi în calitate de naţiune organizatoare a Turneului Final Four, celelalte adversare fiind România, respectiv Portugalia şi Turcia, ambele din grupa B.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.