Fotbal   •   Nationala   •   INTERVIU

Max Nicu: "Aş fi vrut în semifinale. Dar cu România"

Articol de Viorel Tudorache   —  miercuri, 07 iulie 2010

Suflat Germaniei anul trecut, mijlocaşul de 27 de ani crede că "naţionala" ţării sale adoptive poate elimina şi Spania în semifinale







- Max, cum ţi s-a părut Mondialul pînă acum?

- Mediocru, păcat că multe din echipele favorite au plecat acasă.



- Te aşteptai ca Germania să ajungă în semifinale?

- Da, şi cred că dacă va juca la fel cum a făcut-o cu Argentina va bate şi Spania, iar în finală orice e posibil. Un merit important îl are selecţionerul Joachim Low, care a făcut o echipă unită, care se ajută pe teren. Germania are jucători tineri destul de buni, dar nu de talia lui Messi, Ronaldo, Rooney sau Kaka, care n-au fost susţinuţi la lot aşa cum sînt la cluburi. 



- Anul trecut ai fost la un pas de Germania, dar ai ales reprezentativa României. Nu ţi-ar fi plăcut să fii acum cu nemţii în Africa de Sud?

- Mi-ar fi plăcut să joc în semifinala Cupei Mondiale. Dar cu România!



- Crezi că poţi ajunge cu România într-o fază avansată la un Mondial?

- De ce nu? România are jucători tehnici şi un antrenor inteligent, căruia îi plac disciplina şi spiritul colectiv al echipei. Avem potenţial să ajungem sus!





"M-au dezamăgit cei de la Hertha"





- De ce ai plecat de la Hertha Berlin?

- La Hertha Berlin am avut o perioadă foarte bună şi frumoasă şi de aceea sînt recunoscător managerului Dieter Hoenes şi antrenorului Lucien Favre. Dar în returul campionatului trecut, cînd s-a schimbat conducerea, am fost dezamăgit de antrenorul Friedhelm Funkel şi de managerul Michael Preetz. Eu am acceptat totul ca un profesionist, dar m-a durut foarte tare retrogradarea echipei.



- De ce ai ales Freiburg?

- Au fost şi alte cluburi care m-au vrut, dar a contat faptul că managerul Dirk Dufner şi antrenorul Robin Dutt m-au dorit şi acum doi ani. Cred că filozofia şi caracterul clubului mi se potrivesc.



- În România s-a vorbit, la un moment dat, că Victor Piţurcă te-ar fi vrut la Steaua. A fost un interes real?

- Nu. Nu am primit oficial nici o ofertă.





"Favoritele mele au fost Argentina, Brazilia, Germania şi Spania. M-au dezamăgit Franţa şi Serbia, iar ca jucători Rooney şi Ronaldo"

Max Nicu, mijlocaş România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.