Lupu e sigur că Şumudică va antrena la Rapid doar un tur de campionat şi că în decembrie va fi schimbat cu Răzvan Lucescu
Marius Şumudică e desfiinţat chiar de un fost coechipier din Giuleşti! Dănuţ Lupu spune despre antrenorul rapidist că nu are nici un pic de autoritate şi că a fost pus în lipsa altor variante.
"Şumudică primeşte ce jucători vrea domnul Dinu Gheorghe, nu ce-ar dori el! A fost pus la echipă pentru că nu mai era altă soluţie la îndemînă, e manta de ploaie rea! Vă spun eu că din decembrie va veni Răzvan Lucescu antrenor acolo. La cît e de contestat şi la cum observ că merg lucrurile la <naţională>, cred că-şi va da demisia după primele meciuri din preliminarii" a fost anunţul-şoc al lui Lupu la GSP TV.
Fostul mijlocaş a continuat: "Sper ca Şumi să nu se supere pe mine pentru că mi-am spus părerea, dar cred că nu e antrenor de Rapid. Dacă va avea rezultate?! Mă faceţi să rîd! Va fi schimbat oricum cu Răzvan. Andone a luat eventul cu CFR, dar tot a fost dat afară şi nu a mai apucat să antreneze în Champions League".
Aflat cu echipa în cantonamentul din Austria, Şumudică s-a abţinut să-i răspundă lui Lupu: "Nu comentez, nu vreau să intru în polemică. Rezultatele vor vorbi pentru mine, mai discutăm în decembrie".
Liga 1
Lupu îl atacă pe antrenorul Rapidului: "Şumi e de formă!"
Articol de Alexandru Răducanu — miercuri, 07 iulie 2010
{{text}}