International   •   Campionate   •   CHELSEA

Chelsea a dat 6.3 milioane de euro pe un junior ceh de 17 ani!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 07 iulie 2010

Chelsea l-a achiziţionat pe fundaşul central ceh Tomas Kalas, în vârstă de 17 ani, acesta urmând să rămână sub formă de împrumut un an de zile la actualul său club, Sigma Olomuc, pentru ca apoi să meargă la formaţia din capitala Angliei, informează BBC.



Detaliile tranzacţiei nu au fost dezvăluite dar presa din Cehia dezvăluie că Sigma Olomouc va primi în jur de 6.3 milioane de euro pentru fundaşul central.



Kalas a fost în atenţia şi altor cluburi mari din Europa ca Arsenal, AC Milan şi Bayer Leverkusen.



Managerul Academiei Chelsea, Neil Bath, îl descrie pe Kalas ca pe un fundaş care are şi o tehnică foarte bună. "Este foarte bun în duelurile cu atacanţii şi se simte bine cu mingea la picior. Credem că are un potenţial mare acest jucător şi am simţit că este timpul potrivit să-l achiziţionăm.



Dar este mai bine pentru el să rămână deocamdată acolo, să acumuleze experienţă la prima echipă, şi apoi, anul viitor, să vină alături de noi. Normal că vom ţine legătura cu el şi va veni aici când va fi timpul. Este un fundaş central care joacă în partea dreaptă dar poate evolua şi doar ca fundaş dreapta", a spus Neil Bath.



Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.