Liga 1

Borcea şi Iancu fac din nou afaceri » Luchin sau Cisovsky

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamo vrea să-şi întărească defensiva cu unul dintre fundaşii centrali de la Timişoara


Ioan Andone s-a lămurit în amicalele din Austria că apărarea e vraişte, mai ales în zona centrală, astfel că a transmis conducerii că prioritatea numărul 1 este achiziţionarea unui stoper. "Mai avem o săptămînă pînă la debutul în Europa League, nu putem risca să ne prezentăm cu atîtea probleme defensive", a fost mesajul "Fălcosului".

Cristi Borcea a priceput că nu-i de glumă şi încearcă acum să transfere cel puţin un fundaş central. Preşedintele "cîinilor" a pus ochii pe jucătorii Politehnicii Timişoara şi, profitînd de relaţiile bune cu Marian Iancu, speră să pună mîna pe Srdjan Luchin (24 de ani) sau pe Marian Cisovsky (30 de ani).

Ţinta principală e Luchin, care are şi avantajul că e mult mai tînăr, însă Iancu nu e dispus să-l cedeze decît pe bani buni. Roş-albii au propus o coproprietate sau un împrumut pe un sezon, cu opţiune pentru un transfer definitiv vara viitoare. Mai uşor de rezolvat e Cisovsky, dar slovacul abia o revenit după o operaţie dificilă la genunchiul drept care l-a ţinut multe luni pe tuşă.


1 gol în 19 partide a reuşit Luchin în sezonul trecut de Liga I. În 7 etape a fost accidentat, iar în două n-a prins lotul

21 de etape a pierdut Cisovsky sezonul trecut din pricina accidentării. El a prins jucat numai în 9 meciuri

9 goluri a încasat Dinamo în cele cinci amicale din Austria: 1-1 cu Maccabi, 3-4 cu Austria Viena, 0-1 cu U Cluj, 0-1 cu Lokomotiv Moscova şi 1-2 cu Red Bull Salzburg


Năstăsie out, revine Petre!
Cosmin Năstăsie (27 de ani) nu a fost nici măcar o săptămînă jucătorul lui Dinamo, ieri picînd transferul mijlocaşului piteştean! În locul său are şanse mari să se întoarcă Florentin Petre. Fotbalistul de 34 de ani va sosi astăzi la Bucureşti şi va purta o discuţie cu Andone şi cu Borcea, urmînd să semneze un contract pe un sezon. Vara viitoare i se va oferi o funcţie administrativă în cadrul clubului.

Cardoso în stand-by
Transferul lui Carlos Cardoso (25 de ani) e încă sub semnul întrebării. Dinamoviştii susţin că afacerea se va face doar dacă Pulhac va pleca la Hercules, dar gorjenii spun că sînt ceva probleme în privinţa salariului pe care "cîinii" i-l oferă brazilianului. Aseară, Marin Condescu urma să aibă o ultimă discuţie cu şefii din Ştefan cel Mare pentru a şti dacă transferul se va concretiza.


Căpitanii lui Dinamo
Ioan Andone i-a lăsat pe jucători să-i desemneze pe cei care vor purta banderola în sezonul viitor. Iar roş-albii au stabilit exact aceiaşi căpitani ca anul trecut: Marius Niculae, Claudiu Niculescu, Andrei Mărgăritescu.

"Nebunul" Bonetti, spre Albania
Preşedintele federaţiei zambiene, Luxon Kazubu, l-a refuzat pe Dario Bonetti ca selecţioner: "Cred că e nebun! Ar fi culmea ca noi, o ţară săracă, să-l aducem ca antrenor, mai ales că are un CV sărac". Bonetti a cerut 250.000 de euro salariu anual, plus 100.000 de euro pentru asistenţii săi. Apropiaţii tehnicianului care a rămas iubit de către fanii dinamovişti afirmă că Bonetti are şanse să ajungă selecţionerul Albaniei.

Scut pentru Ando
Indiferent că va pleca sau nu de la Dinamo, Andrei Cristea a declarat că jucătorii trebuie să-l sprijine necondiţionat pe Ioan Andone, pentru ca echipa să revină în top: "Trebuie pus scutul lîngă antrenor, întrucît doar împreună putem deveni puternici. E obligatoriu să înţelegem rapid ceea ce predă nea Ando, ca să nu reapară iar întrebări, dispute, neînţelegeri".


Inbox

- Stadionul Dinamo a fost omologat de către UEFA pentru a putea găzdui meciurile "cîinilor" din Europa League. Şi în faza preliminariilor, şi în faza grupelor, dacă roş-albii vor ajunge acolo.
- Kristijan Naumovski (22 de ani) şi Ajdin Maksumici (25 de ani) au făcut ieri vizita medicală, iar aseară urmau să semneze contracte pe cîte două sezoane.
- Dinamoviştii s-au antrenat ieri cu aceleaşi mingi cu care se va juca şi în Europa League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.