Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Steaua conduce revoluţia cluburilor titrate, dornice să-şi recapete gloria » Revolta starurilor

Articol de Remus Răureanu, Dan Bucur   —  vineri, 09 iulie 2010





Campionatul stă să înceapă. Cu transferuri bune şi cu o concurenţă teribilă între cei mai importanţi antrenori care au lucrat în România ultimilor ani





Victor Piţurcă s-a hotărît să revină pe bancă, animat de o nouă provocare pentru cariera lui: are misiunea să aducă titlul în Ghencea, locul unde campionatul n-a mai fost cîştigat de 4 ani! Steaua e clubul care a cunoscut cea mai amplă reformă.



Piţi a dat afară 15 jucători şi a adus alţi 11 în loc, lucru pe care nu s-a încumetat să-l facă Lopez Caro la Vaslui. Antrenorul Madridului lui Zidane mizează pe lotul bun pe care moldovenii l-au avut şi în sezonul trecut, la care e adăugat un ingredient de lux pentru Liga I: Rodolfo Bodipo, un atacant de la La Coruna.



În cursa anti-CFR Cluj, Steaua şi Vaslui au aliate pornite şi ele s-o detroneze pe campioană: Dinamo s-a întors la Andone şi Rapidul a primit întăriri dintre "perlele" Braşovului. Toate sînt ameninţate de Urziceniul lui MM, care a pus mîna pe un vîrf din Franţa, Dale, şi de Timişoara completată vara asta cu vecini sîrbi. Concluzia? "Granzii" României au politici diferite, dar şi un lucru care îi leagă: toţi visează la Champions League şi la cele 20 de milioane de euro!





7 jucători nou-transferaţi îşi fac loc în primul 11 al lui Piţurcă. Numărul lor poate creşte cu unu dacă Stanca îi "suflă" locul lui Tătăruşanu



8 ani a petrecut în Italia Saşa Bjelanovici (31 de ani), cel mai tare nume adus de campioana CFR Cluj, un internaţional croat care a costat 900.000 de euro



300.000 de euro pe sezon va primi Bodipo la Vaslui. Vîrful adus din Primera l-a egalat pe cel mai bun şi mai bine plătit din Moldova, brazilianul Wesley

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.